Instant Factoring s-a lansat pe piața din Spania. Compania a înregistrat o creștere record în 2024 în România și Serbia

Instant Factoring se lansează în Spania

“Capitalul de start pe care îl alocăm în Spania este de 1,5 milioane euro” – Cristian Ionescu 

Instant Factoring, fintech-ul de micro-finanțare online a firmelor din România, se extinde pe piața din Spania. După un 2023 cu creșteri record atât în Serbia, cât și în România, compania a decis să facă încă un pas și să ofere soluții alternative de finanțare și antreprenorilor din Spania. 

Marile beneficii cu care Instant Factoring intră pe piața din Spania sunt transparența comisioanelor percepute, rapiditatea procesului, lipsa birocrației și platforma 100% digitală, care este intuitivă și ușor de folosit.

Spania vine ca un pas natural în dezvoltarea Instant Factoring. Suntem pregătiți să oferim antreprenorilor spanioli aceleași servicii prompte, orientate către nevoile clienților, transparente, 100% digitale. Cred cu tărie că micile afaceri sunt extrem de importante în orice economie, dar știu și că de multe ori ușile sunt închise pentru business-urile aflate la început de drum. Am pus umărul la treabă pentru a schimba acest lucru în România și în Serbia și am reușit. Acum mergem în Spania cu obiectivul de a deveni un partener de încredere și pentru afacerile de acolo”, a declarat Cristian Ionescu, CEO Instant Factoring.

Un actor important care a ajutat la lansarea fintech-ului în Spania este Micro Europe, o companie de investiții sociale care contribuie în mod activ la dezvoltarea sectorului microfinanțărilor din întreaga Europă, care a devenit acționar Instant Factoring în Martie 2023.

Pentru lansarea din Spania, Instant Factoring a realizat o analiză a competiției, care a relevat că pe piața de micro-factoring (factoring adresat micro companiilor) este nevoie de noi jucători care să ofere antreprenorilor soluții de optimizare a cash-flow-ului. Cu o ofertă competitivă pentru antreprenorii aflați la început de drum, parcursul fintech-ului românesc pe piața spaniolă începe promițător.

Capitalul de start pe care îl alocăm în Spania este de 1,5 milioane euro. Piața din Spania este de 33 de ori mai mare decât cea din România, deci avem în față un drum cel puțin interesant. Ne propunem să creștem progresiv în așa fel încât să devenim o prezență consistentă și să putem să ne consolidăm poziția și în Spania la fel cum am făcut-o în România și Serbia”, a adăugat Cristian Ionescu.

Instant Factoring țintește să atragă cel puțin 3 fonduri de investiții locale în acționariatul Instant Factoring Spain și se află deja în discuții avansate în acest sens, cu mențiunea că va deține controlul majoritar al companiei.

Compania a împlinit 5 ani de activitate pe piața din România, în acest timp transferând în conturile clienților peste 800 de milioane de lei. Doar în 2023, Instant Factoring a finanțat peste 800 de clienți, suma totală ridicându-se la peste 250 de milioane de RON. În ceea ce privește activitatea din Serbia, în primul trimestru din 2024 compania și-a dublat numărul de finanțări față de 2023. Acest an a început promițător și în România cu o creștere de 50%.

Suntem mulțumiți de tot ce am reușit să realizăm în acești ani și avem toate motivele să credem că Instant Factoring Spain va avea succes, la fel cum a fost și în cazul României și al Serbiei. Dedicarea, munca susținută și pasiunea sunt întotdeauna răsplătite. Vrem să ne continuăm misiunea oriunde vom merge. Cu siguranță nu ne vom opri aici”, a concluzionat Cristian Ionescu.

Lansarea Instant Factoring Spain a fost marcată în cadrul unei recepții desfășurate în Bilbao, Spania.

La eveniment a fost prezent și a susținut un discurs profesorul universitar doctor Pedro Manuel Sasia Santos, Președintele Federației Europene a Băncilor Etice și Alternative (FEBEA), autor a numeroase articole și conferințe pe teme legate de responsabilitatea socială corporativă, etică economică, economie solidară și etică organizațională. Acesta a vorbit despre valoarea organizațiilor care reușesc prin activitatea lor să aibă un impact social important.

Despre Instant Factoring 

Instant Factoring este prima companie fintech de micro-factoring online din România dedicată companiilor mici și microîntreprinderilor și este membru al Asociației Europene de companii Fintech Innovate Finance cu sediul la Londra. Instant Factoring este un IFN înregistrat la Banca Națională a României. Prin lansarea platformei de online factoring www.instantfactoring.com, compania își propune să sprijine dezvoltarea micilor companii prin soluții de finanțare rapidă și facilă, cu ajutorul tehnologiei.

Instant Factoring a câștigat trei ani consecutiv premiul Cel Mai bun Factoring Digital pentru IMM-uri” din Europa Centrală și de Est, acordat de SME Banking Club Europe.

Ultramaratonistul Andrei Roșu devine ambasadorul Instant Factoring

“La linia de start, încrezător” este prima campanie pe care o demarăm împreună și ne propunem să fie un scurt, dar cuprinzător kit de motivație și inspirație pentru antreprenorii aflați la început de drum.

Andrei Roșu, sportivul de anduranță care a intrat în Cartea Recordurilor, a devenit ambasadorul Instant Factoring. Împreună lansăm campania “La linia de start, încrezător”, o serie de video-uri menite să motiveze antreprenorii în atingerea potențialului lor și să le ofere sfaturi pentru depășirea principalelor provocări care le apar în drum. 

Andrei Roșu nu este doar sportiv de anduranță, este și fondatorul Filgud, un business cu produse vegane care au ajuns deja pe rafturile marilor supermarketuri din România. Client al Instant Factoring, Andrei crede că factoringul este soluția ideală pentru antreprenorii care vor să își dezvolte afacerea, motiv pentru care a ales să fie ambasadorul nostru. 

“Sunt cu adevărat onorat să fiu ambasadorul Instant Factoring. În calitate de client pot spune că pentru mine factoringul a reprezentat o barcă de salvare, dar și piatra de temelie pentru dezvoltarea afacerii mele. În calitate de ambasador Instant Factoring vreau să contribui activ și să fac o diferența în viața antreprenorilor și a companiilor mici și mijlocii din România. Știu cât este de greu să nu ai sprijin, la fel cum știu că partenerii corecți, obiectivele bine stabilite și un strop de inspirație sunt tot ce ai nevoie pentru a reuși”, a explicat Andrei Roșu. 

“Suntem recunoscători lui Andrei Roșu și echipei Filgud pentru încredere și susținerea misiunii Instant Factoring de a crea un impact pozitiv în viața antreprenorilor și a companiilor mici aflate la început de drum și de a le ajuta să treacă la următorul nivel. Andrei vă împărtăși cu noi cum putem aplica în antreprenoriat și în viața noastră profesională principiile de înaltă performanță pe care le-a descoperit prin propria experiența și care i-au adus succes că sportiv”, a declarat Cristian Ionescu, CEO Instant Factoring.

“La linia de start, încrezător” își propune să fie un scurt, dar cuprinzător kit de motivație și inspirație pentru antreprenorii aflați la început de drum. În cadrul video-urilor realizate de Andrei Roșu antreprenorii vor regăsi sfaturi și idei care l-au ajutat pe acesta să ducă la bun sfârșit și cu succes toate marile provocări cu care s-a confruntat, atât în sport, cât și în business. 

Andrei Roșu a intrat în Cartea Recordurilor în 2012 după ce a alergat „7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente”, însă motivația, ambiția și dorința de a-și depăși limitele nu s-au oprit acolo. Andrei continuă să aibă și astăzi obiective mari, atât în viața profesională, cât și în cea personală. 

“Cum am ajuns de la un om care lustruia canapeaua seară de seară, în fața televizorului, la cel de azi, mult mai în formă, cu un stil de viață sănătos și implicat în proiecte de impact care îmi aduc satisfacție și împlinire? Simplu! Visând măreț, planificând în detaliu și acționând în fiecare zi. Voi detalia, cu sprijinul Instant Factoring, pașii pe care îi fac pentru a-mi atinge obiectivele, atât în viața personală, cât și în business.  Sper, din tot sufletul, că această campanie să îi inspire pe antreprenori, dar nu numai, și să îi ajute să își urmeze cu succes pasiunile”, a adăugat Andrei Roșu. 

“Colaborarea cu Andrei Roșu vine ca un pas natural în parcursul Instant Factoring. Suntem de 5 ani un partener de nădejde pentru antreprenorii din România, atât cu sfaturi financiare, cât și cu surse de finanțare pentru afacerile lor. Acum facem un pas înainte și vrem să îi ajutăm și altfel: să le oferim motivația și inspirația de a-și duce la îndeplinire visurile cu ajutorul unui sportiv și om de afaceri care a demonstrat că nimic nu este prea greu atunci când îți setezi obiectivele corecte și ai lângă tine partenerul potrivit”, a declarat Cristian Ionescu. 

Adevărat sau fals? 6 mituri despre factoring

mituri-1

Factoringul nu e un produs scump și inaccesibil precum se crede, nu îți afectează imaginea în relația cu clienții și nu necesită munți de documente.

Am strâns cele mai frecvente mituri despre factoring și le-am adresat în cele ce urmează:

1.  Factoringul este scump

Costul implicat de factoring este unul mic în comparație cu pierderile provocate de neplata facturilor, a taxelor sau a salariilor. Îl știi de la început și nu se schimbă pe parcurs.

Prețul este sub forma unui comision fix, calculat în funcție de termenul rămas până la scadență. De exemplu, pentru un termen de 30 de zile, comisionul este în jur de 3%. Ca să afli care este comisionul în cazul tău, accesează calculatorul de simulare de pe site-ul Instant Factoring (unde poți introduce în simulare valoarea facturii și termenul de plată).

2.  Este un serviciu doar pentru companii mari

Din contră. Principalii beneficiari sunt microîntreprinderile și micile afaceri.

Sunt companii care de obicei obțin greu credite din partea băncilor, așa că se văd nevoite să recurgă      la tot felul de alte soluții de criză sau chiar să-și lichideze afacerile. Instant Factoring și-a propus să le susțină și să le fie un partener de bază, atunci când se ivesc diversele probleme legate de lichidități.

3.  Factoringul este doar pentru afaceri aflate în insolvență sau cu grave probleme financiare

La polul opus, există și cei care cred acest lucru. Majoritatea clienților noștri sunt companii în creștere, care au nevoie de acces rapid la cash în vederea efectuării plăților sau pentru a investi în dezvoltări și noi proiecte. Faptul că accesează servicii de factoring nu înseamnă că au datorii mari. Mai degrabă, vor doar:

  • să-și regleze fluxul de numerar;
  • să găsească o soluție pentru termenele lungi de plată acordate clienților;
  • să-și acopere o plată urgentă.

4.  Mă obligă să-mi vând toate facturile de la un anumit client

Deși în unele cazuri e adevărat, în alte situații depinde de instituție. Instant Factoring cumpără punctual facturi; poți vinde chiar și o factură, o singură dată. Depinde ce nevoi are afacerea ta. Însă nu ești obligat să vinzi un anumit număr sau să-ți iei un angajament pe mai multe luni. Pe de altă parte, poți ceda o întreagă relație comercială cu un client pentru a beneficia de condiții de finanțare mai avantajoase pentru clientul respectiv.

5.  Este prea multă birocrație

Este prea multă birocrație

Dacă îți imaginai că trebuie să scoți bilanțul de pe ultimii 2- 3 ani, contracte, dosare, hârtii fără sens, să știi că la Instant Factoring, de exemplu, e nevoie doar de un aviz de predare a mărfii sau un proces verbal de prestare a serviciilor. Vrem doar să știm că produsele sau serviciile tale au fost livrate. Fără alte bătăi de cap.

6.  Compania de factoring îmi va afecta relația cu clienții pentru că îi va hărțui pentru recuperarea creanțelor

Intervenția companiei de factoring în relația cu clientul tău depinde de serviciul pe care îl alegi:

  • factoringul cu regres – riscul neplății facturii sau insolvabilității clientului este suportat de compania care a solicitat finanțarea (adică de compania ta);
  • factoringul fără regres – în situația în care clientul tău nu plătește factura la timp sau deloc, factorul este cel care se ocupă mai departe de colectarea banilor, fără implicarea ta.

În oricare dintre situații, compania de factoring are grijă ca relația ta cu clientul să nu fie afectată, iar contactul să fie unul minim.

În cazul nostru, la Instant Factoring, luăm contact cu clientul tău doar în două ocazii:

  1. să confirmăm telefonic factura, faptul că o recunoaște și că nu există probleme cu ea;
  2. în cazul în care se obține aprobarea finanțării, pentru a-l informa cu privire la noul cont în care urmează să facă plata, cel al Instant Factoring.

Mai mult, ai chiar și câteva avantaje în relația cu clienții:

  • le poți acorda cu mai multă ușurință termene lungi de plată, care să fie în beneficiul lor;
  • vor avea încrederea că afacerea ta este una stabilă, fără riscuri, care poate primi fără probleme finanțări.

Dacă ai nelămuriri cu privire la serviciile de factoring, te invităm să citești articolul nostru despre cum alegi instituția de factoring potrivită(link către articolul respectiv), care cuprinde mai multe detalii. Sau ne poți contacta la 0786.090.382 sau [email protected] să discutăm direct pe întrebările tale.