×
Business
Industria ta

Business EDU

Cum plătim dividende fără să destabilizăm compania?

Visul oricarui antreprenor care riscă bani în afacerea lui: vânzarile și profiturile obținute să crească cât mai repede, astfel încât compania să plătească dividende cât mai mari raportat la capitalul investit. Cine nu își propune aceste obiective, nu începe o afacere. Simplu, în teorie. Cu practica, în schimb, este mai greu. Pentru că atunci când profiturile se duc către dividende, prea mult, prea devreme, compania ramane fără resurse pentru dezvoltare. De aceea, răspund în acest articol la întrebarea de nota 10: când și câte dividende pot extrage din companie, fără să periclitez dezvoltarea afacerii? Iată 5 reguli sfinte pe care să le respecți simultan.

1. Păstrează o rezervă minimă de lichiditate în companie. Cel puțin 10% din soldul datoriilor pe termen scurt trebuie păstrate în conturi la bănci pentru asigurarea necesarului de cash. Sigur, poți folosi și o linie de finanțare de capital de lucru din care să tragi, în funcție de necesar. Dar, cu siguranță nu te poți baza la nesfârșit pe ipoteza prelungirii perpetue a liniei de credit, care se poate diminua, sau chiar bloca, dacă situația financiară a companiei se deteriorează. Deci, indiferent de nivelul profitului sau dimensiunea nevoilor personale din familie, ține minte că afacerea ta are nevoie de această rezervă minimă de lichiditate: 10% x datoriile pe termen scurt.

2. Dividendul se distribuie din profit, dar se plătește din numerar operațional. Cu alte cuvinte, profitul contabil este prima condiție necesară pentru insăși ideea posibilității de a distribui dividende. Dar, într-un final, plata efectivă a dividendelor se poate face doar atunci când afacerea dispune de lichiditatea necesară prin obținerea de profit monetar. Mai pe românește, degeaba ai venituri mai mari decât cheltuielile, dacă cifra de afaceri încasată nu depașește cheltuielile plătibile. Mai concret, încasările de la clienți se duc cu prioritate către plata salariilor, furnizorilor, taxelor și a datoriilor bancare (dobânzi și rambursare credit). De abia apoi, ce rămâne, se cheamă numerar liber de sarcini și poate fi distribuit către dividend. Vei reuși să faci acest lucru numai dacă se întâmplă o condiție esențială: viteza de conversie a veniturilor în încasări este mai rapidă decât viteza de conversie a cheltuielilor în plăți. Factoringul instant poate fi o soluție bună pentru încasarea rapidă a facturilor emise către clienți, pentru a te asigura că ai banii necesari pentru toate acestea, inclusiv pentru plata dividendelor în ultima instanță.

3. Gradul de îndatorare trebuie să rămână optim, ușor sub media principalilor concurenți. Chiar dacă numerarul se întoarce în companie printr-un credit acordat de către acționar imediat după distribuirea dividendelor, împrumuturile respective comportă un cost pentru companie, iar cheltuielile respective (dobânzile aferente creditelor contractate de la entitățile afiliate) nu sunt deductibile în totalitate. Astfel, pe termen mediu, acest comportament crește sarcina financiară (majorarea cheltuielilor privind dobânzile) și fiscală (creșterea profitului impozabil) a companiei subiect.

4. Capitalul de lucru trebuie să rămână pozitiv. Practic, după ce încasezi toate facturile de la clienți, plus stocurile disponibile și numerarul din bancă, compania trebuie să își poată acoperi toate datoriile pe termen scurt și să rămână cu o diferență de cel puțin 10%-20%. Această condiție este esențială pentru autofinanțarea pe termen scurt și rezistența la șocuri într-un context incert. De aceea, niciodată nu vei plăti dividende din capitalul de lucru (vânzarea din stoc, prelungirea termenelor de plată la furnizori sau credit bancar). Cel mai sănătos este să plătești dividendele din numerarul liber de sarcini, adică încasările nete de la clienți, după plata datoriilor scandente (furnizori, salarii, taxe și creditele bancare).

5. Afacerea trebuie să rămână competitivă prin investiții suficiente. Dacă toate profiturile se duc către dividente și investițiile sunt reduse (ori finanțate exclusiv prin credite bancare), compania nu transmite încredere partenerilor externi și nu este competitivă pe termen lung. Primul care trebuie să dovedească încredere în afacere este antreprenorul, prin decizia de a reinvesti o parte din profit în dezvoltarea afacerii. Analizand cifrele tuturor companiilor active în România, observăm un procent de distribuire al dividendelor de cca. 50% în perioada 2020-2024 (cam mult pentru vremuri atât de tulburi), cuplate cu un grad mediu de îndatorare de 75% (cam mare având în vedere contextul impredictibil). O soluție rapidă este finanțarea afacerii inclusiv prin factoring instant, care îți aduce banii în cont în 1-2 zile de la emiterea facturii, fără necesitatea de a emite garanții (doar facturile sunt cesionate și preluate de compania de factoring) și nici nu îți crește gradul de îndatorare (factoringul nu este o datorie care se vede în bilanț).

Nu uita – continuarea strategiei dezinvestiționale (lipsa retehnologizării activelor, deschiderea de noi puncte de lucru, investiția în resursa umană, în cercetare și dezvoltare de produse noi etc.), va limita dezvoltarea viitoare a firmei subiect. Mai mult, aceasta poate însemna începutul sfârșitului dacă concurența preferă să reinvestească profiturile în companie și, astfel, să devină mai competitive. Astfel că, o companie mai slab capitalizată, afectată de o povară financiară și fiscală mai mare, precum și de o vulnerabilitate în creștere în contextul scenariilor de stres, nu va obține cele mai bune condiții de finanțare bancară (dobânzile percepute vor crește și clauzele contractuale impuse vor fi mai dure) sau comercială (condițiile tranzacțiilor comerciale se vor înrăutăți, prin reducerea limitei de credit comercial sau a termenului de plată).

Deci, îți recomandăm să analizezi anual firmele concurente în baza situațiilor financiare publice, pentru a verifica indicatori esențiali de competitivitate, precum: ritm creștere vânzări, profit operațional, numărul de angajați, salariile și productivitatea acestora, gradul de îndatorare, sursa de proveniență a banilor (credit bancar, factoring, prelungire termene plată furnizor, reinvestire profit, majorare capital social, atragere de investitori sau fonduri europene), ce profit obțin și ce fac cu acesta (cât reinvestesc în afacere și în ce proiecte)?

Respectă aceste 5 reguli esențiale și va fi bine, atât pentru afacerea ta, partenerii de business, angajați cât și pentru tine ca antreprenor. Îți promit. Știu sigur toate acestea, după o experiență de aproape două decenii de analiză a mediului de afaceri și a contextului economic din România.

***

Articolul a fost realizat în parteneriat cu Iancu Guda

Iancu Guda este economist, autor și realizator al emisiunii “Banii în Mișcare” de pe Digi24.

Misiunea sa este să ajute oamenii și antreprenorii să pună banii în mișcare cu inteligență, pentru investiții și alegeri financiare care fac bine pe termen lung.

Publicat pe 13 decembrie 2024
Vinde facturile pe care le ai de încasat în doar câteva minute!
Fie că ești transportator, constructor, producător, distribuitor, ai o companie mică, mijlocie sau chiar start-up, noi nu facem diferențe.
Încasează rapid banii tăi!