Atunci când companiile nu au bani puși deoparte (rezerva de cash disponibil firmei pentru a acoperirea cheltuielilor recurente în perioade negre), sunt vulnerabile la șocuri externe. Atunci când banii sunt conservați prin extinderea termenelor de plată la furnizori, interdependența între companii crește și aceasta amplifică riscul sistemic.
Modificările fiscale recente (plus creșterile de taxe foarte probabile în primul trimestru din anul următor), vor complica accesul la finanțare și presiunile inflaționiste vor crește costul finanțării. Efectele de runda a doua pot fi și mai dezastruoase pentru unele sectoare sau afaceri afectate de scăderea vânzărilor, colectarea mai lentă a creanțelor, creștere costurilor de finanțare și complicarea accesului la credit bancar sau comercial, o serie de companii vor recurge la disponibilizări, contribuind astfel la un nou val de scădere al consumului și veniturilor companiilor. La sfârșitul zilei, statul poate suferi cel mai mult – intrarea în insolvență a companiilor vulnerabile va determina scăderea impozitelor sau contribuțiilor plătite statului, costurile cu asistență social și șomaj vor crește, scăderea consumului va reduce veniturile fiscale din TVA, toate acestea determinând creșterea deficitului fiscal – și nu scăderea acestuia, așa cum este necesar. Cum ajustarea deficitului fiscal și refinanțarea datoriei publice sunt deja din ce în ce mai complicate, anul 2025 se anunță foarte dificil.
În acest context în care presiunile asupra lichidității companiilor vor fi generalizate pe parcursul următorilor ani, ne-am gandit că împărtășirea celor mai bune practici privind managementul performant al trezoreriei se pot dovedi utile pentru mediul de afaceri. Iată mai jos o serie de idei pentru antreprenorii și managerii companiilor active în România pentru o gestiune sustenabilă a trezoreriei.
1. Degeaba vinzi, dacă nu încasezi. Degeaba faci profit, dacă nu ai bani. Ambele probleme pot fi rezolvate prin accelerarea încasării facturilor, soluția de factoring rapid fiind cel mai simplu și util instrument în acest scop.
2. Răbdare – când gheața e subțire, este de recomandat să mergi pas cu pas. Normele de analiză financiară recomandă ca măcar jumătate din investițiile realizate pe termen lung să fie finanțate prin numerarul operațional obținut prin profiturile reinvestite în companie, în timp ce diferența poate fi acoperită prin împrumuturi de la instituții de credit, emisiunea de obligațiuni pe termen lung, atragerea unui partener strategic sau împrumuturi de la entități afiliate.
Deci, o finanțare a investițiilor excesiv din surse externe crește vulnerabilitatea acesteia la accesul și costul finanțării. De aceea, pentru 2025 recomand companiilor o strategie de extindere tip SCARĂ (eng. Stairs – investiție urmată de consolidare prin generare de numerar operațional pozitiv care să alimenteze măcar jumătate din următoarea etapă de investiție), în niciun caz LIFT (eng. Elevator – investiție urmată de o nouă serie de investiție, înainte ca cea anterioară să genereze numerar operațional pozitiv) – vezi graficul următor. Această strategie se poate implementa numai prin încasarea foarte rapidă a facturilor, reinvestirea profiturilor și realimentarea unui nou ciclu de creștere vânzări.
3. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Extinderea termenelor de plată către furnizori nu poate fi o strategie de alimentare a numerarului pe termen lung, deoarece aceștia au un grad de toleranță limitat. Orice abuz comercial prin neplată nejustificată a furnizorilor decredibilizează semnificativ compania și, pe termen lung, restrânge oportunitățile de afaceri. Mai mult, dacă acest comportament este generalizat în mediul de afaceri (așa cum a fost în România ultimului deceniu), strategia obținerii de numerar prin extinderea termenelor de plată către furnizori se poate întoarce împotriva firmei care promovează acest comportament. Acest lucru se întâmplă când firmele care își amâna furnizorii la plată își colectează creanțele mai lent. Ce trebuie să faci? Să îți încasezi facturile de la clienți foarte rapid cu ajutorul serviciilor de factoring instant (astăzi vinzi și maine ai banii în cont), astfel încât să îți plătești furnizorii repede, obținând astfel și discount-ul comercial necesar pentru finanțarea costului de factoring și creșterea profitabilă a afacerii.
4. Acționează pe termen scurt, dar întotdeauna gândește pe termen lung. Vânzarea produselor finite din stoc nu poate fi o strategie de alimentare a numerarului pe termen lung, deoarece nivelul acestora este limitat. Mai mult decât atât, compania riscă să piardă comenzi comerciale importante din cauza indisponibilității stocurilor și a termenelor de livrare extinse (dezavantaj competitiv față de concurență). Desigur, atunci când ai probleme cu banii, este ușor să câștigi timp dacă vinzi din stoc. Dar, atenție – folosește cu înțelepciune acest timp pentru găsirea unor soluții viabile pe termen lung! Ce trebuie să faci? Monitorizează concurența și fii conștient de termenul mediu de rotație a stocurilor din piață! Daca ai stocuri mai extinse și diversificate, aceasta poate fi un avantaj competitiv, dar trebuie să știi cum să capitalizezi asta (veniturile și profiturile tale ar trebui să crească mai repede comparativ cu firmele concurente, tocmai pentru a finanța stocurile suplimentare). Din nou, serviciile de factoring instant pot fi o soluție excelentă pentru încasarea rapidă a facturilor și finanțarea stocurilor necesare pentru o strategie comercială agresivă.
5. Echilibru în relația cu clienții. Generozitatea și zgârcenia costă. Colectarea foarte rapidă a creanțelor crescând presiunea asupra clienților, mult mai repede decât practica medie din piață, nu poate fi o strategie de alimentare a numerarului pe termen lung. Clienții vor pleca la alți furnizori și pierzi business. În același timp, extinderea exagerată a termenelor de încasare are riscuri enorme, mai ales în anii ce urmează. De aceea, trebuie să primești ceva înapoi pentru orice prelungire a termenelor de încasare – vânzări mai mari, marjă de profit mai bună, garanții pentru acoperirea riscului de neîncasare. Acest aspect este esențial, deoarece timpul costă bani, și orice prelungire a termenelor de încasare de la clienți implică costuri pentru tine (credit de la bancă pentru finanțarea capitalului de lucru, factoring, asigurarea împotriva riscului de neîncasare, resurse umane dedicate monitorizării riscului de credit al clientului etc.)
Desigur, și alte aspecte sunt esențiale în managementul fluxului de numerar, dar după o experiență de aproape doua decenii în managementul riscului de credit, și zeci de cărți de analiză financiară pe care le-am citit, consider că practicile prezentate aici sunt cele mai importante.
***
Articolul a fost realizat în parteneriat cu Iancu Guda
Iancu Guda este economist, autor și realizator al emisiunii “Banii în Mișcare” de pe Digi24.
Misiunea sa este să ajute oamenii și antreprenorii să pună banii în mișcare cu inteligență, pentru investiții și alegeri financiare care fac bine pe termen lung.