Categorie: Business

Termeni precum lichiditate și solvabilitate se regăsesc în jargonul economic de afaceri pe care antreprenorii și nu numai îl folosesc în mediul de business. Pentru a supraviețui în lumea business-urilor moderne, este necesară înțelegerea pe deplin a acestor concepte. 

Societatea actuală se află într-o continuă schimbare, mai ales datorită multitudinii de informații cu care oamenii se întâlneste zi de zi. Ținând cont de acest lucru, apare nevoia de adaptare care se concretizează prin preluarea și implementarea unor noi concepte, idei sau informații în mediul economic sau social.

Ce înseamnă lichiditate?

Lichiditate înseamnă capacitatea de transformare a unui activ în bani, în cel mai scurt timp, fără ca valoarea sa să fie diminuată de acest lucru. Ea este un indicator cheie pe piața de capital, urmărit mai ales la evaluarea oricărui tip de investiție.

În funcție de nivelul de lichiditate, activele pot fi împărțite în două categorii:

1. Active lichide – numerarul, conturi în bănci, acțiuni, obligațiuni, facturi de încasat, alte titluri de valoare;
2. Active cu un nivel redus de lichiditate – proprietăți imobiliare, terenuri, utilaje și echipamente, mașini, obiecte de artă, bijuterii, ș.a.

Din perspectivă contabilă, lichiditatea se referă la capacitatea unei persoane fizice sau juridice de a-și achita datoriile financiare pe termen scurt cu activele disponibile. Datoriile pe termen scurt sunt obligații financiare pentru care termenul de plată nu trece de 365 de zile:

1. Salarii cu scadență lunară ținând cont de contractul individual de muncă;
2. Datorii comerciale;
3. Datorii financiar bancare;
4. Datorii bugetare.

Aceste datorii sunt cuprinse într-o evidență amănunțită care conține informații despre totalitatea sumelor datorate și scadențele stabilite. Ținând cont de aceasta, se stabilesc datoriile și nevoia de surse de finanțare aferente achitării lor.

Ce tipuri de lichidități există?

Lichiditatea unei entități economice poate fi caracterizată de 3 tipuri de indicatori:

1. Lichiditate generală –  posibilitatea de achitare a datoriilor curente din drepturi de creanță și resurse bănești.
2. Lichiditate curentă – capacitatea de acoperire a datoriilor curente obligatorii cu ajutorul activelor curente care pot fi transformate imediat în lichidități;
3. Lichiditate imediată – gradul în care datoriile pot fi achitate doar cu ajutorul lichidităților.

Ce este solvabilitatea?

Solvabilitatea presupune abilitatea companiei de a-și desfășura operațiunile și de a-și putea achita datoriile pe termen mediu și lung generate de contracte anterioare, de desfășurarea obiectului de activitate sau de impozite, taxe și contribuții fiscale. 

O întreprindere poate fi solvabilă dacă suma activelor (mijloace fixe, active curente, numerar, etc) este egală/ depășește totalul de pasive (datorii față de furnizori, salariați, etc). Cu toate acestea, agentul economic poate rămâne solvabil chiar și atunci când se află în incapacitate temporară de plată. 

În plus, acest factor reprezintă obiectivul oricărui antreprenor care intenționează să mențină autosusținerea din punct de vedere financiar și să administreze în mod flexibil afacerea. Solvabilitatea poate fi măsurată cu ajutorul indicatorului numit solvabilitate patrimonială, care se calculează ca raport între capitalul social și valoarea totală a elementelor de patrimoniu.

Solvabilitatea are legătură cu lichiditatea în sensul că acest aspect este luat în calcul în momentul în care compania se află în incapacitate de plată cauzată de lipsa disponibilităților bănești. 

Ce diferențe există între cele două concepte?

Din perspectiva semnificației, lichiditatea se referă la capacitatea de plată a datoriilor curente pe baza activelor actuale, în timp ce solvabilitatea presupune abilitatea de a opera pe termen lung un business. Lichiditatea este un concept utilizat pentru disponibilitatea de numerar și echivalente de cash necesară pentru plata datoriilor curente. Solvabilitatea se traduce prin maniera în care o firmă își poate desfășura activitatea pe termen lung.

Astfel, având în vedere tipologia obligațiilor, lichiditatea vizează datoriile pe termen scurt, iar solvabilitatea pe cele pe termen lung.

Înțelegerea lichidității contribuie la evaluarea rapidității cu care activele pot fi transformate în numerar. Pe de altă parte, solvabilitatea ajută la cunoașterea posibilității unei firme de a-și continua obiectul de activitate an după an. 

În cadrul lichidității, vorbim despre riscuri financiare relativ scăzute, însă în situația solvabilității, acestea ajung la un nivel destul de ridicat.

În ceea ce privește influența dintre solvabilitate și lichiditate, există două situații:

1. Dacă gradul de solvabilitate este ridicat, lichiditatea poate fi asigurată într-un interval scurt de timp;
2. Dacă nivelul de lichiditate este ridicat, solvabilitatea nu va fi obținută rapid.

Ce legătură au solvabilitatea și lichiditatea cu fluxul de numerar?

Înțelegerea lichidității și solvabilității joacă un rol vital pentru orice agent economic, mai ales în situația crizelor financiare manifestate printr-o lipsă accentuată de resurse financiare. 

Cash flow-ul este un indicator al unei situații financiare sănătoase a companiei. Imposibilitatea de plată apărută din cauza lipsei resurselor bănești este o realitate cu care foarte multe firme se confruntă. Riscurile legate de lipsa lichidităților pot fi anticipate cu ajutorul unui plan clar de flux de numerar. Ținând cont că rolul lichidităților este de a asigura continuitatea unui business rentabil (aflat sub influența lichidității și solvabilității), cash-flow-ul devine esențial în evaluarea situației financiare.

Pentru a-și păstra caracterul solvabil, o companie trebuie să asigure un echilibru între încasările de creanțe și plățile datoriilor exigibile, creând premisa unui flux numerar sănătos. Totuși, există multe companiile nu reușesc să încaseze la timp facturile emise pentru vânzarea produselor și prestarea de servicii. Pe termen lung, acest lucru conduce agentul economic către incapacitate de plată a datoriilor. Din acest motiv, este nevoit să apeleze la surse de finanțare. O soluție în acest sens este apelarea la factoring, care permite vânzarea de facturi scadente la 30, 60, 90 și chiar mai multe zile către un factor pentru a beneficia de lichidități necesare în vederea acoperirii diverselor cheltuieli.

Concluzii

Lichiditatea și solvabilitatea sunt termeni de business importanți, care diferă din perspectiva naturii și scopului. Înțelegând aceste concepte, vei deveni prudent în afacerea ta astfel încât să iei deciziile corespunzătoare pentru asigurarea performanței.

Uneori, companiile nu reușesc să încaseze la timp creanțele pe care le au de la debitori. Ele sunt nevoite să apeleze la un instrument care poartă denumirea de cesiune de creanță astfel încât să nu afecteze Cash-Flow-ul și performanța afacerii.

În domeniul economic, există numeroși termeni specifici care dacă nu sunt înțeleși de la început, provoacă confuzii și erori care pot afecta succesul unei companii. De aceea, în acest articol, vom vorbi despre cesiunea de creanță și ce implică aceasta.

Ce este creanța?

Înainte de a vorbi despre cesiunea de creanță, este important să clarificăm ce este creanța. Utilizată mai ales în contabilitate, ea este un element de care depinde nivelul cash-flow-ului dintr-o companie. Mai exact, se referă la valoarea de încasat de la clienți sau alte persoane datornice pentru produsele sau serviciile oferite de companie.

Care este utilitatea creanței?

Valoarea creanțelor este consemnată în contabilitate în funcție de facturi și alte documente care indică sumele de plătit către companie. Sumele respective acționează ca estimări privind încasările. Sunt identificate ca estimări întrucât ele nu există realmente în contul bancar sau în casă.

Astfel, ele au scopul de a ilustra existența unor venituri care urmează a fi încasate în vederea acoperirii unor cheltuieli efectuate de companie.

Totodată, trebuie să ai în vedere și nivelul datoriilor. În esență, creanțelele trebuie să fie mai mari decât datoriile astfel încât să ai un cash-flow pozitiv. Dacă ai datorii de plătit și creanțe de încasat poți apela la factoring pentru a obține cash în vederea acoperirii cheltuielilor.

Dacă nivelul creanțelor devine din ce în ce mai ridicat, atunci apare un semnal de alarmă deoarece fluxul de numerar este decalat. Astfel, nu ai posibilitatea de a utiliza banii respectivi în activitatea prezentă și nu poți acoperi datoriile.

Dacă nu reușești să renegociezi condițiile pentru recuperarea acelor sume și nici presiunea pe clienți nu dă roade, atunci ești nevoit să apelezi la o firmă specializată în acest sens în schimbul unui comision.

Ce este cesiunea de creanță?

Se referă la acel instrument prin care un creditor încredințează din proprie inițiativă, gratuit sau cu titlu oneros, creanța sa către o altă persoană.

Care sunt participanții la cesiunea de creanță?

Creditorul (cel care trebuie să obțină creanța de la client) se numește creditor cedent, în timp ce persoana care primește creanța se identifică drept cesionar (cel care trebuie să obțină creanța în numele creditorului). Persoana din urmă (cesionarul) devine de asemenea creditor, având obligația de a obține contravaloarea creanței primite de la debitor. Debitorul devine, în urma cesiunii, debitor cedat.

Astfel, părțile contractului sunt cedentul și cesionarul, iar debitorul cedat devine terț.

Care este cadrul legislativ care reglementează cesiunea de creanță?

Cesiunea creanței cade sub acțiunea prevederilor Codului Civil, care o definește ca pe metodă de  înstrăinare a obligațiilor pe baza unui contract.

Ce criterii impune cesiunea de creanță?

Pe lângă aspectele generale impuse de orice tip de contract, cesiunea de creanță impune și următoarele criterii:

• Exceptând salariul, pensia de întreținere și alte creanțe personale, orice creanță poate deveni motiv de cesiune.
• Debitorul este anunțat că prin cesiune, apar în prim plan un nou creditor și clauzele fundamentele aferente.
• Debitorul trebuie să accepte cesiunea printr-un document scris original.

Ce tipuri de cesiuni de creanță există?

Cesiunea de creanță poate fi:

• Cu titlu gratuit – presupune indicații specifice contractului de donație;
• Cu titlu oneros – indicațiile sunt cele implicate de contractul de vânzare-cumpărare, respectiv altă acțiune juridică prin care se realizează înstrăinarea unei creanțe.
• Cesiunea parțială – creanța poate fi cesionată pe părți. Dacă implică o altă prestație, aceasta se cesionează doar dacă obligația poate fi împărțită. În acest caz, valoarea cesiunii nu trebuie să devină mai costisitoare pentru debitor.
• Cesiuni succesive – când cedentul predă aceeași creanță către mai mulți cesionari consecutivi, debitorul scapă de obligativitate achitând în baza cesiunii comunicate prima dată și a acceptului scris cu dată certă.

În ce context apare cesiunea de creanță?

Creanțele pot fi cedate către terți, astfel:

• Cu titlu gratuit, pentru a plăti cheltuielile în momentul în care creanțele nu au atins termenul de plată;
• Cu titlu oneros, în momentul când facturile au excedat termenul de plată sau posibilitățile de a obține respectivele sume sunt deosebit de scăzute.

Ce trebuie să știi despre contractul de cesiune de creanță?

Contractul care se întocmește odată cu realizarea cesiunii, trebuie să conțină următoarele detalii:

• Prețul nominal al creanțelor cesionate;
• Valoarea cesiunii;
• Scadența.

Ce creanțe nu pot fi cesionate?

Nu toate tipurile de creanțe pot fi cedate. Codul Civil prevede că nu pot fi motivul unei cesiuni, creanțele:

• Considerate de lege ca fiind netransmisibile;
• Care implică o altă prestație decât achitarea unei plăți. Totuși, aceasta poate fi predată doar în cazul în care cesiunea nu crește considerabil valoarea obligației.

Ce drepturi se transferă?

Acțiunea de cesiune presupune transferarea către cesionar a:

• tuturor drepturilor cedentului asupra creanței predate;
• drepturilor de garanție și a altor elemente auxiliare creanței respective.

Cedentul nu poate încredința cesionarului, în lipsa acceptului constituitorului, dreptul de posesia asupra bunului ipotecat. În cazul opoziției constituitorului, bunul rămâne în posesia cedentului.

Cine este supus cheltuielilor suplimentare?

Debitorul este lipsit de costurile efectuate între cedent și cesionar, determinate de cesiunea de creanță.

Ce trebuie să știi despre comunicarea și acordul privind cesiunea de creanță?

Debitorul este nevoit să achite cesionarului atunci când:

• Își dă acordul într-un document scris cu scadență certă;
• Primește o notificare scrisă (fizică/electronică), care prezintă identitatea cesionarului, creanței cesionate și solicitarea de plată către debitor din partea cesionarului. În situația unei cesiuni parțiale, se menționează și intervalul cesiunii.

Debitorul se poate elibera de această datorie doar achitând valoarea către cedent. El poate solicita o mărturie scrisă a acestei predări în cazul în care comunicarea este efectuată de cesionar. Plata poate fi întreruptă dacă dovadă întârzie să apară.

În cazul unei acțiuni intentate către debitor, comunicarea cesiunii nu implică plata cheltuielilor judiciare dacă debitorul efectuează plata la prima scadență, ci doar dacă acesta o depășește.

Se poate opune debitorul împotriva cesiunii de creanță?

Situațiile excepționale în care debitorul poate să se apare de acțiunea unei cesiuni de creanțe sunt:

1. atunci când titlul este nul;
2. cele care reies incontestabil din cuprinsul cesiunii;

cele care sunt determinate personal împotriva deținătorului. Totuși, dacă acesta din urmă a câștigat titlul în mod fraudulos față de debitor nu se supune la prevederile 1 și 2.

Există situații în care un business poate avea nevoie de o schimbare care implică o restructurare a activității. Fie că este vorba de o extindere, fie de o reducere a activității, antreprenorii trebuie să ia în considerare:

• nevoia de a identifica strategiile potrivite de restructurare;
• disponibilitatea resursele necesare unei schimbări majore.

Piețele pe care afacerile activează se află într-o continuă schimbare, motiv pentru care este necesară luarea în calcul a tuturor opțiunilor de restructurare care garantează păstrarea competitivității. Descoperă, în rândurile următoare, ce înseamnă restructurare, când poate să apară această nevoie și cum poate fi realizată corect.

Ce este activitatea de restructurare a unei companii?

Orice business funcționează după o anumită structură. Aceasta e dezvoltată pentru a stabili modul de desfășurare a activităților în vederea îndeplinirii obiectivelor organizaționale. În momentul în care o companie trece printr-un proces de restructurare, sistemul inițial este reorganizat astfel încât să se îmbunătățească eficiența proceselor operaționale.

Vorbim de o restructurare a afacerii atunci când se intenționează:

• adăugarea mai multor activități;
• înființarea unui grup de companii;
• fuzionarea a două afaceri;
• în cazul închiderii companiilor dintr-un grup;
• reducerea activității ori a numărului de angajați.

Ce tipuri de restructurare există?

În genera, există două forme de restructurare a unei companii:

• Restructurarea financiară – intervine adesea la schimbările din piață sau din mediul legal. De exemplu, o persoană juridică poate alege să-și restructureze sursele de finanțare pentru elimina riscul de creștere a datoriilor în bilanț. Prin urmare, poate alege să se finanțeze prin factoring în detrimentul creditelor tradiționale pentru a obține lichiditățile necesare acoperirii costurilor curente.
• Restructurarea organizațională – deși apare și din motive financiare, se concentrează mai degrabă pe modificarea structurii companiei (modificarea numărului de angajați, închiderea unei divizii, etc).

Care sunt cauzele care ar putea determina o restructurare a companiei?

Decizia de restructurare poate să apară atunci când:

• Apar schimbări legislative sau economice care determină reducerea personalului;
• Se intenționează relocarea afacerii (mutarea locației unui proces de producție sau a unui întreg departament);
• Au loc schimbări privind managementul (de exemplu, ieșirea la pensie a unui director sau angajarea unui nou manager);
• Afacerea urmează să-și suspende activitatea sau să modifice modul de funcționare – antreprenorii pot alege să elimine filialele sau diviziile care nu se aliniază la strategia generală. Astfel, se pot economisi resurse financiare menite să sprijine avansarea strategiei de bază, respectiv să maximizeze alte oportunități;
• Firma este cumpărată de un alt antreprenor;
• Firma se extinde ca urmare a satisfacerii cererii în creștere sau a obținerii unei note cote de piață;
• Apare o nevoie urgentă de surse de finanțare;
• Se dorește o îmbunătățire a profiturilor – dacă firma nu gestionează activele eficient pentru a maximiza profitul, poate avea loc o restructurare pentru ca firma să dezvolte o bază financiară mai solidă;
• Apar cerințe noi care vizează fluxul de numerar – cesionarea diviziilor cu performanțe neprofitabile sau vânzarea unor active (de exemplu, prin factoring, pentru a compensa o scădere a veniturilor) poate genera un surplus de lichidități necesar pentru acoperirea unor datorii și a echilibra cash-flow-ul.
• Nivelul de competitivitate scade – această cauză este o oportunitate de a gândi tot – de la elementele care contribuie la calitatea produsului până la serviciile oferite. Toate aceste aspecte pot genera o restructurare în rândul proceselor operaționale.
• Creșterea stagnează – în momentul în care obținerea unei creșteri pare imposibilă, restructurarea poate ajuta la descoperirea acelor elemente eficiente și acelor resurse care facilitează extinderea afacerii.
• Nu există reacție – la fel de importante ca valorile financiare, sunt și dinamismul sau capacitatea de răspuns. Deciziile de management și comunicarea ineficientă dintre angajați pot crea dezechilibre în funcționarea unui business. Prin urmare, dacă managerii nu efectuează schimbări la scară largă, iar angajații cu performanță ridicată părăsesc organizația, afacerea va avea nevoie de o restructurare imediată pentru a eficientiza procesele operaționale.
• Cheltuielile depășesc veniturile – dacă business-ul este constrâns de numerar și cheltuielile cresc de la o lună la alta, nu vei avea cum să achiți la timp furnizorii, creditorii sau alți parteneri. Așadar, este nevoie de o restructurare pentru a identifica cheltuielile inutile și a le reduce pe cele excesive astfel încât să obții profit.

Cum poate fi realizată o restructurare a afacerii?

Obiectivul tuturor antreprenorilor de succes constă în menținerea profitabilității afacerii. Totuși, provocarea actuală implică necesitatea de a recunoaște momentele în care piața sau alți factori impun nevoia de restructurare.

Pentru a elimina instinctul de turmă, inerția, procesele ineficiente în vederea inovării și îmbunătățirii performanței, trebuie să urmezi câțiva pași de bază:

1. Evaluarea structurii actuale – această etapă contribuie la identificarea clară a problemelor, precum și a elementelor care obțin performanță ridicată. 
2. Elaborarea unui plan de restructurare – un plan, care ghidează implementarea măsurilor de restructurare, garantează succesul acestei direcții. Luând în considerare constrângerile legale și economice, precum și resursele disponibile, restructurarea va permite eficientizarea afacerii. Prin urmare, este necesar:

• să se creeze obiective smart;
• să se identifice instrumentele de management de proiect;
• să se estimeze costurile;
• să se creeze un buget;
• să se stabilească echipele.

3. Comunicarea intenției de restructurare – depinzând de sprijinul tuturor părților din organizație, intenția de restructurare trebuie comunicată transparent. Astfel, se evită incertitudinea și se reduce opoziția.

4. Testarea restructurării la scară mai mică – înainte de a aplica restructurarea la nivelul întregii organizații, se recomandă să o implementezi într-o parte mai mica a acesteia pentru a evita greșelile costisitoare. Această simulare contribuie la adaptarea planului real și la prevenirea unor eventuale probleme.

5. Implementarea efectivă a noi structuri – în această etapă, este esențial să te asiguri că echipa înțelege rolul acestor schimbări. Totodată, se recomandă ca această restructurare să fie flexibilă astfel încât să permită ajustări de maximizare a eficacității.

Diversificarea presupune creșterea portofoliului de produse/ servicii, reorientarea piețelor de vânzare și introducerea inovației în modelul de producție în vederea dezvoltării afacerii și obținerii performanțelor dorite.

Este prioritar ca firmele să monitorizeze în permanență tendințele actuale ale pieței și succesul produselor și serviciilor furnizate pentru a avea certitudinea că acestea sunt relevante și profitabile. 

În momentul în care companiile identifică oportunitatea de a-și schimba liniile de produse/servicii, ele se angajează într-un proces cunoscut ca diversificarea producției. Prin intermediul acesteia, firmele își propun să intre pe zone noi de piață, sporind vizibilitatea identității lor.

Sintetizând, diversificarea produselor și serviciilor reprezintă o strategie de afaceri pe care companiile o implementează cu scopul de a-și extinde business-urile.

De ce este necesară diversificarea portofoliului de produse/ servicii în contextul actual?

În mediul actual de business, companiile întâmpină dificultăți în menținerea pasului generat de cerințele care domină piața. Acest lucru este cauzat de lipsa adaptării proceselor sau modelelor de producție la particularitățile noi ale cadrului de afaceri. 

Ținând cont că modelul de consum al oamenilor a suferit transformări, firmele trebuie să-și reconfigureze portofoliul de produse/servicii pentru a se menține stabile pe piață. Cu alte cuvinte, alinierea gamei oferite la necesitățile și dorințele noi ale consumatorilor este o prioritate pentru business-uri.

Antreprenorii care nu iau în considerare acest aspect important și nu abordează noi strategii în acest sens vor deveni vulnerabili pe piața în care activează.

Din acest motiv, diversificarea acestui portofoliu este una dintre metodele pe care firmele o utilizează în vederea extinderii aplicabilității produselor/serviciilor furnizate. Pentru unele firme, diversificarea presupune:

• adăugarea unui nou element la o linie existentă de produse;
• creșterea disponibilității produselor existente pentru a ajunge pe noi piețe;
• lansări de noi linii de produse/servicii.

Care sunt motivele ce stau la baza deciziei de diversificare a portofoliului de produse/ servicii?

Această strategie de creștere a rentabilității generale și a profitabilității unei linii de produse este utilizată de companii din mai multe motive:

• Noi tendințe și tehnologii – este posibil ca  pe fondul evoluției tehnologice, produsele companiei să fie depășite. Astfel, prin diversificare, companiile pot adapta produsele existente în baza noilor tehnologii moderne;
• Descoperiri în cercetare și dezvoltare – când firmele investesc în departamentul de cercetare/dezvoltare, de cele mai multe ori descoperă potențialul de a dezvolta și vinde produse noi legate de piața lor actuală. Prin urmare, identificarea acestui potențial de expansiune poate stimula companiile să-și diversifice portofoliul;
• Evitarea supraspecializării – în unele situații, firmele introduc și dezvoltă produse noi pentru a împiedica supraspecializarea pe o anumită piață. În acest context, diversificarea poate contribui la dezvoltarea segmentului de clienți;
• Modificări de consum – schimbările sociale pot afecta comportamentul și cererea consumatorilor. Spre exemplu, dacă societatea a devenit preocupată de sustenabilitatea mediului, în mod cert apar noi piețe pentru produsele eco, rezultate în urma unui proces ecologic. Practic, firmele pot utiliza diversificarea produselor ca strategie de adaptare la astfel de modificări ale consumatorilor;
• Dorința de extindere – companiile care comercializează produse pe piețe de profil urmăresc să își dezvolte liniile de produse în vederea atragerii de noi clienți sau pentru a-i menține pe cei existenți.

Ce avantaje oferă diversificarea portofoliului de produse/servicii pentru o companie?

Diversificarea portofoliului de produse/servicii aduce multiple avantaje pentru companii. Printre cele mai importante menționăm:

• Creșterea vânzărilor, constatându-se efecte pozitive la nivelul profitabilității;
• Extinderea segmentului de clienți prin oferirea de varietate;
• Obținerea accesului la un potențial mai mare de piață;
• Diminuarea riscului financiar (dacă o piață eșuează, succesul pe altele va scade impactul eșecului);
• Alinierea la cerințele actuale ale consumatorilor;
• Dobândirea unui avantaj competitiv față de concurenți;
• Îmbunătățește vizibilitatea brandului și interesul consumatorilor (consumatorii își amintesc mărcile care oferă o mai mare varietate în cadrul portofoliului de produse și servicii furnizate);
• Garantarea stabilității și protecției pe fondul consolidării mărcii pe piața de nișă;
• Contribuie la investiții multiple, ceea ce ajută la absorbția pierderilor suferite de orice altă investiție.

În contextul unui nivel redus de lichiditate cum poate o companie să asigure diversificarea portofoliului de produse/servicii?

În situația în care companiile nu dispun de suficiente fonduri, una dintre soluțiile sigure și rapide constă în apelarea la serviciile de factoring. Acest serviciu financiar reprezintă de fapt o sursă de finanțare flexibilă, compania obținând numeroase avantaje. Printre cele mai importante menționăm:

• Acces rapid la resurse financiare;
• Îmbunătățirea cash-flow-ului și folosirea sigură a finanțelor pentru a crește segmentul de clienți;
• Protejează business-ul de riscuri, eliminând blocajele financiare;
• Verificarea bonității clienților;
• Administrarea rațională a creanțelor etc.

Foarte multe firme ce activează în sectorul retail optează pentru factoring în vederea stabilității afacerii lor, având acces instant la numerar.

Concluzii

Decizia de a diversifica portofoliului de produse/servicii ar trebui cercetată amănunțit în prealabil pentru a avea certitudinea că această strategie va avea succes pe termen lung. În contextul schimbărilor economice constante, diversificarea portofoliului oferă stabilitate, business-urile devenind mult mai competitive.

Atunci când ai o afacere, trebuie să gestionezi numeroase aspecte: obiective, strategii, angajați și inclusiv datorii. Chiar dacă datoriile apar inevitabil, uneori acestea pot genera presiuni dacă nu se află sub control.

Acest fenomen poate descuraja antreprenorii, dacă afacerea se îndatorează prea mult. Pentru a ține sub control aceste datorii, află care sunt principalele tipuri de datorii și care sunt soluțiile prin care se pot minimiza.

Datorii – ce sunt?

Datoriile sunt obligații ale companiei, care decurg din evenimente trecute, în urma căruia s-a obținut un beneficiu economic. De asemenea, decontarea datoriei implică un consum de resurse (plata de numerar, transfer de alte active sau transformarea unei datorii într-o alta).

Datorii – ce tipuri există?

Bilanțul unei companii poate include următoarele tipuri de datorii:

• Credite bancare – sunt forme de finanțare pe termen scurt, mediu și lung oferite de instituțiile bancare (adesea presupun dobânzi și garanții).
• Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni – se referă la fondurile obținute din vânzarea de titluri de credit negociabile, pentru care apare obligația de a achita rate și dobânzi scadente.
• Datorii comerciale – apar în urma desfășurării unei relații contractuale cu diverși parteneri pentru materiile prime, mărfurile achiziționate și serviciile primite.
• Datorii fiscale, salariale și sociale – includ taxe și impozite, salarii și alte drepturi asimilate angajaților, contribuții sociale/ la fondul de șomaj/ asigurări sociale de sănătate.
• Datorii către asociați care privesc operațiuni de capital – sunt obligații de plată față de asociați/ acționari pentru dividende de plată, datorii în cadrul grupului sau capital de rambursat.
• Alte tipuri de datorii, de exemplu clienții-creditori – obligații de plată pentru clienții care au plătit în avans pentru produsele și/ sau serviciile care urmează să le ofere.

Datorii – cum pot fi minimizate?

Primul pas în direcția minimizării datoriilor constă în realizarea unui audit a tuturor tipurilor de datorii. În această etapă, se analizează critic capacitatea de îndatorare. Cu alte cuvinte, se observă dacă:

• ești dispus să-ți asumi mai multe datorii;
• datoria actuală este rezultatul unor cheltuieli trecute care nu vor mai apărea.

În plus, identificarea cauzei care a determinat apariția unei datorii contribuie la găsirea soluției potrivite.

Apoi, trebuie să acorzi atenție acelor datorii care sunt mai urgente. În caz de neplată, acestea pot afecta funcționarea normală a afacerii. Printre acestea se numără: furnizorii, plățile ipotecare, chirie, împrumuturi bancare ș.a.

Indiferent de nivelul datoriilor, antreprenorii au responsabilitatea de a menține comunicarea transparentă cu creditorii săi. Recomandat este să le explice acestora situația în care se află afacerea și că sunt în procesul de a găsi soluțiile optime pentru a o rezolva. În unele cazuri, există șansa ca și aceștia să ofere anumite sfaturi care ar putea să-l scoată pe antreprenor din dificultăți (de exemplu, găsirea de comun acord a unei opțiuni de plată într-un anumit interval de timp).

Comunicarea este importantă și atunci când vine vorba de încasarea creanțelor. În cazul în care clienții nu își plătesc facturile la timp, apelează-i telefonic pentru le readuce aminte. Nu știi niciodată ce s-ar fi putut întâmpla și, uneori, un simplu apel telefonic poate clarifica o situație.

Diminuarea vânzărilor poate fi o cauză pentru care firma nu reușește să obțină venituri suficiente, necesare pentru acoperirea cheltuielilor. De aceea, aruncă o privire atentă la inventarul tău pentru a determina ce se vinde și ce nu. Poți opta pentru întreruperea vânzării produselor neprofitabile sau depășite. De asemenea, ai posibilitatea de a le vinde la un preț redus pentru a genera venituri. În plus, elimini riscul de a crește stocurile și implicit costurile cu depozitarea/ chiria.

Acordă atenție fluxului de numerar și surselor de finanțare

Un alt mod de a minimiza datoriile constă în îmbunătățirea fluxului de numerar. Acesta poate fi echilibrat prin următoarele căi:

• Diminuarea costurilor inutile;
• Renegocierea creditului de la furnizori;
• Încasarea la timp a facturilor emise către clienți – în caz contrar, companiile au la dispoziție posibilitatea de a apela la factoring. Prin acest serviciu, se pot vinde facturile emise către clienți pentru a obține rapid și eficient numerarul necesar achitării costurilor curente.

Pentru a acoperi datoriile, se recomandă identificarea acelor surse flexibile de finanțare. În cazul în care există facturi încă neplătite de clienți, atunci acestea pot fi valorificate prin factoring. Spre deosebire de creditele tradiționale, acest serviciu nu presupune returnarea resurselor financiare obținute după un anumit interval de timp. În plus, obținerea banilor de la clienți cade în responsabilitatea firmei de factoring.

Alte surse de finanțare constau în lichidarea unor active sau căutarea unui nou investitor. Totuși, aceste surse de finanțare implică anumite riscuri, motiv pentru care soluțiile trebuie analizate cu grijă.

Concluzii

Succesul multor companii depinde de capacitatea acestora de a gestiona eficient cash-flow-ul. Dezvoltarea unor procese operaționale bine structurate, identificarea surselor de finanțare sustenabile și gestionarea eficientă a datoriilor pot contribui la obținerea echilibrului financiar, prevenind totodată apariția unor datorii neperformante. În plus, printr-un management optim al datoriilor, companiile pot minimiza costurile, facilitând creșterea performanțelor de business.

În mediul economic actual, calcularea și interpretarea unor indicatori KPI joacă un rol esențial în evaluarea performanței și optimizarea unui business. Evoluând de la indicatorii financiari și contabili, sistemul de măsurare bazat pe indicatori KPI surprinde îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior. 

De aceea, alegerea unor indicatori KPI potriviți este primordială pentru estimarea și consolidarea succesului afacerii. Descoperă în acest articol ce sunt indicatorii KPI, la ce sunt utili și care sunt principalii indicatori utilizați de companii.

Ce sunt indicatorii KPI?

KPI sau indicatorii cheie de performanță sunt obiective cuantificabile care au scopul de a măsura potențialul de succes al unei afaceri. Interpretarea rezultatelor acestor indicatori contribuie la descoperirea acelor componente care sunt benefice pentru progresul companiei sau a acelor procese operaționale care necesită optimizare.

Regăsindu-se și sub denumirea de KSI (indicatori cheie de succes), KPI se pot aplica pentru a măsura performanța în orice departament al companiei, de la departamentul financiar la cel de resurse umane și chiar marketing.

Ce rol joacă indicatorii KPI?

Pentru a-și menține competitivitatea, antreprenorii trebuie să își gestioneze eficient orice zonă a afacerii lor (creanțe, cheltuieli, resursele umane, operațiunile, relația cu furnizorii, fluxul de numerar, etc). Astfel, KPI devin un instrument pentru înțelegerea unor fenomene, ajustarea activităților și controlul operațiunilor din departamentele companiei. Prin KPI, specialiștii pot exprima succesul prin cifre.

Pe lângă funcția de control, indicatorii cheie de performanță se mai remarcă și prin:

• Funcția de dezvoltare și îndrumare, prin prisma faptului că reprezintă un punct de pornire pentru stabilirea și implementarea strategiilor în diverse departamente ale firmei;
• Funcția de motivare, pe fondul ambiției de a îndeplini anumite obiective și a motivării părților interesate să contribuie la îndeplinirea obiectivelor la cel mai înalt nivel.

Deoarece acești indicatori au o natură statică și sunt caracterizați de o semnificație profundă în momentul comparării, ei elimină emoția care ar putea să afecteze obiectivitatea interpretării rezultatului.

De asemenea, KPI-urile au rolul de a monitoriza elementele vitale ale sănătății companiei și progresul acestora în timp. Totodată, aceștia pot ajuta la identificarea unor previziuni care ar influența activitatea desfășurată și care ar fi necesare pentru crearea unui plan eficient. În plus față de rezolvarea unor potențiale probleme, calcularea indicatorilor KPI este necesară pentru a aborda oportunități de dezvoltare. Cu informațiile potrivite, generate de măsurarea KPI-urilor, antreprenorii pot:

• valida un nou model de afaceri;
• evalua succesul unui produs care urmează a fi lansat.

Care sunt caracteristicile unui KPI bun?

Capacitatea de a monitoriza progresul într-un mod obiectiv depinde de calitatea indicatorilor KPI. Astfel, acești indicatori trebuie să fie:

• Specifici, pentru a oferi o descriere detaliată, simplă și clară a ceea ce se dorește a fi realizat;
• Măsurabili, pentru a oferi o definiție exactă/ numerică a succesului;
• Realizabili, pentru a stabili așteptări realiste în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor stabilite;
• Relevanți, pentru a se alinia obiectivelor departamentului, respectiv obiectivelor mai ample de business.
• Limitați în timp, pentru a evalua progresul într-o perioadă de timp ambițioasă, dar realizabilă.

De asemenea, se impune evaluarea periodică a KPI-urilor pentru a ști că respectivii indicatori au rămas cei potriviți pentru îndeplinirea obiectivelor. Există posibilitatea ca aceștia să necesite ajustări la anumite intervale de timp.

Care sunt principalii indicatori KPI folosiți de companii?

Lista de KPI-uri include foarte mulți indicatori, însă printre cei mai importanți, se numără:

1. Profitul 

Este unul dintre cei mai importanți indicatori de performanță ai afacerii. Analiza marjei de profit brute și nete este necesară pentru a înțelege mai bine nivelul de succes pe care îl are compania în generarea unui randament superior. 

• Marja de profit brut = Profit brut/Venituri totale x 100
• Marja de profit net = Venit net / Venituri totale x 100

2. Rentabilitatea investiției

Acest indicator măsoară probabilitatea de a obține un profit dintr-o investiție.

• ROI = (Valoarea curentă a investiției – Costul investiției) / Costul investiției

3. Fluxul de numerar operațional

Măsoară numerarul disponibil al afacerii ca rezultat al operațiunilor sale. Dacă rezultatul este pozitiv, atunci business-ul dispune de numerar suficient pentru a crește numărul operațiunilor. Dacă vorbim de o valoare negativă, acest lucru sugerează nevoia de finanțare pentru a susține procesele curente. În acest caz, companiile pot opta pentru factoring sau alte surse de finanțare.

• Fluxul de numerar din exploatare = Venit din exploatare + Amortizare – Impozite + Modificarea capitalului de lucru

4. Durata de încasare a creanțelor

Se referă la timpul în care o companie urmează să fie plătită după facturare.

• DSO = (valoare creanțe cu plata la termen / vânzări totale) x numărul de zile

5. Cota de piață

Este acel procent din vânzările totale ale unei industrii sau ale unei piețe, obținut de o anumită firmă într-un anumit interval de timp. Acest indicator oferă o imagine generală a vânzărilor unei companii în raport cu piața și concurenții săi.

• Cota de piață = vânzări totale companie/ vânzări totale industrie x 100

6. Valoarea duratei de viață a clientului

Oferă o privire asupra valorii pe care compania o obține dintr-o relație pe termen lung cu clienții.

• Valoarea duratei de viață a clientului = (Valoarea clientului x Durata medie de viață a clientului), unde Valoarea clientului = Valoarea medie a achiziției * Numărul mediu de achiziții

7. Rata de defecte

Indică procentul de produse care nu au îndeplinit obiectivele de calitate, care este utilizat pentru a evalua procedurile, serviciile și produsele pe care compania le realizează.

• RD = numărul total de defecte / numărul total de unități testate x 100

8. Rata de rotație a angajaților

Surprinde numărul de angajați care au plecat din companie într-un anumit interval de timp. Acest KPI include demisiile, disponibilizările, pensionările, transferurile de locație sau chiar decesele.

• ETR = numărul de angajați care au părăsit firma / numărul mediu de angajați x 100

În mediul economic actual, caracterizat de o puternică incertitudine, gestionarea fluxului de numerar este mai importantă ca oricând, motiv pentru care cunoașterea unor indicatori precum DSO joacă un rol primordial în succesul unei companii. Pe de altă parte, gestionarea eficientă a cash-flow-ului oferă companiilor oportunitatea de a avea mai mult control asupra afacerii și asupra sănătății financiare a acesteia. 

De aceea, antreprenorii trebuie să acorde atenție indicatorului DSO (Days Sales Outstanding) mai ales dacă realizează frecvent vânzări de produse sau prestări de servicii cu plata la termen. DSO este, printre alte aspecte, un semn al disponibilității numerarului necesar pentru a plăti datorii, pentru a investi sau pentru a oferi protecție în perioadele dificile din punct de vedere economic.

Ce este DSO?

Mai puțin cunoscut, DSO este un indicator financiar pentru durata de încasare a creanțelor sau timpul necesar în care o companie urmează să fie plătită după facturare. 

Cum se calculează DSO?

Days Sales Outstanding se calculează astfel:

DSO = (valoare creanțe cu plata la termen / vânzări totale) x numărul de zile

Cum poate fi indicatorul DSO?

DSO trebuie interpretat cu atenție, întrucât semnificația valorii depinde de mai mulți factori.

Dacă valoarea indicatorului DSO este ridicată, atunci acest lucru ar putea să indice un management precar al facturilor sau condiții de plată dificile care presupun imposibilitatea clienților de a-și achita facturile la timp. De aceea, este necesară luarea în considerare a:

• evalurării politicilor de plată la termen;
• tipologiei de clienți cărora le acordați o astfel de opțiune de plată.

Tendința de creștere a DSO este legată de faptul că mai mult numerar este blocat în creanțele restante, ceea ce ar indica apropierea unei crize de numerar.

O valoare ridicată a acestui indicator ar putea sugera condițiile dinamice ale pieței. Ar putea indica și o gestionare eficientă a vânzărilor cu plata la termen. În acest sens, există capacitatea de a oferi clienților termene lungi de plată. 

Pe de altă parte, un DSO scăzut sugerează că firmei îi ia un timp rezonabil pentru a primi banii de la clienți.

Astfel, afacerile trebuie să își mențină conturile de încasat (creanțele) la un nivel cât mai mic. Pentru a înțelege mai multe despre creanțe, este necesar să se determine timpul aferent colectării unei creanțe restante.

Ce înseamnă creanțe restante?

Creanțele restante se referă la suma de bani pe care un client o datorează unei companii pentru produsele vândute sau serviciile prestate, la care acceptă plata la scadență. Din moment ce conturile de încasat vor fi transformate în numerar, acestea reprezintă un activ pe termen scurt în bilanț.

Care este rolul DSO?

Acest indicator îi ajută contribuie la înțelegerea numărului mediu de zile necesare pentru încasarea facturilor emise. În plus, DSO mai reflectă:

• Satisfacția și solvabilitatea clienților;
• Eficacitatea angajaților care se ocupă de încasarea clienților, fenomen care poate influența profitabilitatea afacerii.

De asemenea, evaluarea indicatorului DSO permite găsirea problemelor din procesul de încasare a creanțelor, estimarea fluxului de numerar și identificarea tendințelor care privesc fluxul de numerar.

DSO este doar unul dintre cei mai importanți indicatori când vine vorba de analizarea performanței business-ului. Astfel, pentru a înțelege pe deplin starea afacerii tale este necesar să acorzi atenție tuturor rapoartelor financiare, precum și altor indicatori KPI.

Ce provocări implică calcularea indicatorului DSO?

DSO oferă o imagine generală asupra sănătății financiare a unei afaceri. Totuși, există câteva aspecte pentru care acest indicator nu reflectă eficiența și profitabilitatea afacerii. Printre cei mai importanți factori, enumerăm:

• Sezonalitatea – DSO este un indicator liniar, ceea ce înseamnă că rezultatul său va avea loc, într-un anumit interval de timp, la o frecvență similară probabilității sale conform legii mediilor. Pe de altă parte, în industriile sezoniere, se recomandă compararea lunilor sau trimestrelor anului anterior cu cele ale anului curent. Astfel, se pot face față scăderilor/ creșterilor de numerar.
• Complexitatea vânzărilor – complexitatea ofertelor de vânzări, tipurile de promoții și opțiunea de plată la termene extinse influențează nivelul veniturilor brute. Totuși, condițiile de plată complexe sau numărul de clienți, caracterizați de o bonitate scăzută, apărute din cauza unei promoții pot influența negativ imaginea reală a ceea ce se întâmplă cu business-ul.

Cu toate acestea, provocările pot fi depășite utilizând anumite calcule de ajustări. De aceea, DSO rămâne un indicator important în analiza financiară.

Cum poate fi DSO îmbunătățit?

Pentru a diminua valoarea indicatorului DSO, există câteva strategii pe care merită să le iei în calcul:

1. Automatizează procesul de notificare a clienților – amintește-le clienților, prin programe automatizate, când este timpul să-ți achite facturile emise pentru produsele vândute sau serviciile prestate. De asemenea, le poți furniza o imagine cu toate facturile actuale și anterioare, permițându-le să vizualizeze suma datorată și scadența. În acest fel, economisești timp și păstrezi relațiile cu clienții, evitând apelurile de colectare care ar putea stârni conflicte.
2. Implementează soluții digitale de plată – punând la dispoziție opțiunea de a plăti online, nu mai este necesar să aștepți sosirea cecurilor, eliminându-se problema blocării numerarului în conturi de încasat.
3. Apelează la soluții de încasare a creanțelor, prietenoase cu clienții – prin serviciul de factoring, companiile au oportunitatea de a-și încasa la timp facturile emise fără a mai depinde de clienți. Astfel, agenții economici pot să-și achite la rândul lor propriile datorii (de exemplu, cele față de furnizori), îmbunătățind indicatorul DSO. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să-și constrângă clienții să plătească mai repede. Astfel, li se oferă posibilitatea de a achita la o dată mult mai îndepărtată.