Ce trebuie să faci pentru ca afacerea ta să fie eficientă?

blog-IF_eficienta-afaceri-mici

Orice business reușit trebuie să funcționeze în echilibru cu mediul de afaceri în care activează. Este de la sine înțeles că orice afacere interacționează cu numeroși factori din mediul de afaceri, aceștia având o influență majoră în ceea ce privește derularea activității pe piața de interes.

 

În prezent, adaptabilitatea și flexibilitatea sunt două aspecte cheie privind asigurarea unui management eficient în vederea înregistrării unei evoluții de succes. În contextul actual, în care ritmul transformărilor din cadrul economic este alert, viziunea specialiștilor este una comună. Aceasta constă în faptul că business-urile administrate în baza unei planificări strategice prezintă șanse mai mari de reușită, comparativ cu cele gestionate doar în funcție de circumstanțele generate de piață.

În vederea înțelegerii modului în care mediul afectează afacerile, trebuie să avem în vedere factorii de influență. Dezvoltarea unui business este influențată de factorii macroeconomici și microeconomici. Identificarea acestora poate avea un rol definitoriu în garantarea eficienței în activitatea organizațiilor și implicit în realizarea performanțelor în business.

În rândurile următoare vei regăsi o analiză a acestor factori și maniera în care aceștia generează efecte asupra afacerilor mici.

Cum pot influența factorii macroeconomici dezvoltarea afacerilor mici?

Indiferent de domeniul sau tipul afacerii, aceasta este afectată mai mult sau mai puțin de mediul macroeconomic. Factorii de natură macroeconomică au un impact puternic nu doar asupra unui business, ci și la nivel de economie.

Analiza lor este esențială în dezvoltarea unei afaceri, fiind o componentă cheie a planificării strategice a companiei. Factorii macroeconomici au un rol definitoriu privind reușita sau eșecul unei afaceri. Cei mai reprezentativi factori sunt:

Inflația

Inflația reprezintă un dezechilibru la nivelul economiei și presupune o creștere masivă a prețurilor concomitent cu reducerea capacității de cumpărare a monedei țării. Dacă nivelul inflației este unul scăzut, în mod cert business-urile se dezvoltă armonios. Dar, dacă există o economie inflaționistă, aceasta generează efecte negative asupra întregii afaceri.

O rată ridicată a inflației determină o creștere a costurilor privind resursa materială și umană, fapt ce provoacă o sporire a capitalului rulat. Neavând o strategie de business privind continuitatea activității în condiții de risc, unele afaceri pot avea pierderi serioase. O afacere nu poate rezista multă vreme într-o astfel de situație din cauza concurenței de pe piață și, implicit, a lipsei de control în privința prețurilor din domeniul în care activează.

Rata dobânzii

În prezent, rata dobânzii reprezintă un indicator economic atent supravegheat, fiind un parametru important atât pentru populație, cât și pentru mediul economic.

În situația în care rata dobânzii este mică, împrumuturile acordate de instituțiile bancare sunt avantajoase pentru antreprenori. Practic, cu cât rata este mai scăzută, cu atât antreprenorii apelează la credite bancare pentru a achiziționa diverse materiale, utilaje ș.a. Atunci când dobânzile sunt mici, acest lucru îi încurajează pe antreprenori să investească în diverse ramuri ale activității, favorizând o majorare privind producția și randamentul afacerii.

În cazul în care rata dobânzii este ridicată, afacerile care depind de aceste credite devin neacoperite și se pot confrunta cu riscuri financiare greu de gestionat. O rată mare a dobânzii impulsionează economisirea resurselor financiare și reduce nivelul de extindere sau dezvoltare a afacerii.

Accesul la surse de finanțare pentru majorarea capitalului.

În vederea asigurării unui flux de numerar necesar pentru buna funcționare a afacerii, antreprenorii pot apela astăzi la alte surse de finanțare flexibile și eficiente precum fondurile nerambursabile, microfinanțarea sau serviciile de factoring.

Existența acestor surse susține dezvoltarea afacerilor mici, mai ales a celor aflate în etape de început. Având în vedere condițiile tot mai stricte privind acordarea unor credite bancare, antreprenorii trebuie să utilizeze rațional resursele interne în așa fel încât să existe o optimizare a întregii activități.

Ce influență au factorii microeconomici în dezvoltarea afacerilor mici?

În vederea creării și implementării unor strategii de performanță care să garanteze eficiența și dezvoltarea afacerilor mici este esențială analiza factorilor microeconomici. Antreprenorii care dețin astfel de business-uri trebuie să administreze rațional acești factori pentru a demara acțiunile corecte. Factorii microeconomici cu cel mai mare impact asupra unei afaceri sunt următorii:

Resursa umană

Factorul uman este cheia evoluției unui business. Investiția în capitalul uman reprezintă metoda cea mai sigură de a asigura continuitatea unei companii și implicit de a garanta noi perspective de dezvoltare. În vederea îndeplinirii obiectivelor de business, managementul își alege oamenii în baza:

  • Experienței dobândite;
  • Studiilor realizate;
  • Motivației dedicării scopului companiei.

Managementul stocurilor

Managementul stocurilor reprezintă un factor important privind eficiența unei afaceri. Este nevoie de o direcție exactă bazată pe o strategie de stoc bine gândită.

Controlul stocurilor reprezintă o mare responsabilitate datorită implicațiilor financiare care pot avea efecte asupra rezultatelor unei afaceri. Este necesară o cunoaștere exactă a proceselor de stoc și o planificare eficientă privind gestionarea acestora. Dacă există o optimizare a stocurilor, în mod clar vor fi onorate cererile clienților, iar costurile privind gestionarea stocurilor vor fi minime.

Optimizarea costurilor

Planificarea costurilor reprezintă un aspect de luat în considerare pentru supraviețuirea unei afaceri mici.

Pentru a rezista pe o piață competitivă este necesară diminuarea costurilor în maniera în care calitatea produselor/serviciilor furnizate să nu fie afectată. Pentru a îndeplini acest obiectiv, este nevoie de o procedură de lucru bine concepută și implementarea unui proces tehnic, care să garanteze accesul permanent la informații.

Planificarea bugetului

În contextul unei economii marcate de incertitudini, este nevoie de o planificare a bugetului, indiferent de mărimea afacerii. O planificare eficientă permite antreprenorului să câștige numeroase avantaje, care să-l ajute în gestionarea unor riscuri financiare.

Este esențială stabilirea nevoilor actuale ale companiei în vederea stabilirii unor obiective smart care să ajute rentabilitatea financiară a afacerii. O creștere într-un ritm alert a afacerii poate fi un avantaj, dar dacă nu este gestionată în baza unei planificări eficiente, aceasta poate avea consecințe nefaste asupra cash-flow-ului.

Optimizarea încasărilor

Numeroase companii mici întâmpină probleme în privința menținerii unui flux de numerar pozitiv. Pentru a beneficia de lichiditate, antreprenorii trebuie să supravegheze constant toate operațiunile efectuate.

Pentru o afacere mică, existența unui cash-flow pozitiv este esențială, fiind un element cheie în evoluția acesteia pe piața în care activează. Un cash-flow negativ este generat în mare parte de:

  • Costuri privind investiții neplanificate;
  • Datorii financiare pe o perioadă scurtă de timp;
  • Întârzieri privind încasările de la clienți.

În vederea asigurării unui flux de numerar, este necesar un control al încasărilor pentru a avea o evidență constantă asupra tranzacțiilor comerciale realizate. Spre exemplu, o soluție privind optimizarea încasărilor și implicit echilibrarea sau îmbunătățirea cash-flow-ului este factoringul. Numeroase companii mici apelează la aceste servicii în vederea finanțării facturilor neîncasate de la clienți. Instant Factoring oferă antreprenorilor această soluție eficientă, facilitând într-o manieră sigură procesul de gestionare a creanțelor.

Concluzii

Mediul de afaceri se află constant într-un proces de schimbare. Din acest motiv, este importantă realizarea unei analize, în care focusul este pe cunoașterea mediului economic. De cele mai multe ori, planificarea strategică se află pe aceeași treaptă cu analiza mediului de afaceri. Transformările ce au loc în acest mediu prezintă o influență asupra previziunilor și obiectivelor strategice ale unei organizații. Este primordial să se cunoască mediul de afaceri pentru ca business-urile mici să se dezvolte și să participe totodată la crearea de noi oportunități pe piață.

Cum îți poți proteja afacerea de riscuri financiare?

if-img-blog-2

Progresul economic înregistrat până în prezent a provocat numeroase schimbări în viața economică. Inovațiile tehnologice au determinat o preocupare majoră în ceea ce privește riscurile financiare.

În condițiile pandemiei de Covid-19, problema riscului financiar amplifică toate incertitudinile antreprenorilor privind desfășurarea activităților. Majoritatea antreprenorilor adoptă decizii în condiții de risc, fapt ce le afectează siguranța afacerilor.

Realizarea unui plan de gestionare privind riscurile financiare este esențială pentru reușita afacerii tale.

O atenție deosebită trebuie să acorzi anticipării și analizării potențialelor riscuri financiare ce pot apărea, precum și identificării unor soluții sigure prin care îți poți proteja afacerea.

În rândurile următoare vei regăsi informații relevante despre metodele cele mai eficiente pe care le poți aborda în vederea asigurării unor fluxuri sigure în cadrul afacerii tale.

Importanța managementului riscurilor în dezvoltarea afacerii

Adaptarea firmelor la condiții tot mai competitive și dinamice nu este posibilă fără un management al riscurilor solid și stabil. Managementul riscurilor presupune iscusința de a adopta decizii într-un mediu dominat de incertitudini. O afacere poate prospera sau nu în funcție de deciziile și demersurile efectuate de către angajați. Importanța riscului este determinată de două aspecte cheie:

  • Apariția unor situații ce produc efecte negative – în vederea soluționării acestora este creată o politică de protecție;
  • Anticiparea riscurilor prin implementarea unei politici de prevenire.

Implementarea unui management eficient al riscurilor are în vedere o analiză amănunțită a riscurilor și, totodată, utilizarea unor metode sigure, care contribuie la reducerea eventualelor pierderi.

Această analiză presupune identificarea cauzelor de risc, acțiune primordială în evaluarea obiectivă a riscurilor cu care se poate confrunta firma.

Este important de menționat faptul că un management al riscului implementat corect are o mare contribuție în privința adoptării unor decizii organizaționale corecte, care să asigure o performanță superioară în afacere.

Atenția nu trebuie să fie concentrată doar pe diminuarea pierderilor, ci și pe valorificarea tuturor oportunităților existente pe piața financiară. Chiar dacă există diferențe între domeniile de activitate, preocuparea antreprenorilor este aceeași privind nevoile și capacitățile investiționale. Spre exemplu, afacerile din sectorul agricol sau al construcțiilor se confruntă cu lipsa fondurilor pentru investiții. Riscurile financiare mai ridicate sunt resimțite de firmele din comerț deoarece nu dispun întotdeauna de resurse pentru acoperirea creditelor contractate.

Din acest motiv, este esențială o disciplină corectă pentru a te proteja împotriva riscurilor financiare și, totodată, pentru a găsi soluții eficiente în vederea garantării resurselor pentru bunul mers al activității.

Rolul factoringului în protejarea afacerii de riscuri financiare

O metodă sigură de a te proteja de riscuri financiare și a dispune de lichidități este factoring-ul.

Dacă întâmpini probleme în privința întârzierii plăților facturilor efectuate de clienți sau parteneri de afaceri, o soluție eficientă care te poate salva este serviciul de factoring.

Lipsa de lichiditate poate însemna un real risc în privința acoperirii obligațiilor financiare. Companiile care se confruntă cu această problemă întâmpină numeroase dificultăți în ceea ce privește menținerea credibilității pe piața în care se activează.

Ținând cont de condițiile riguroase pe care le au instituțiile bancare privind acordarea creditelor, numeroși antreprenori aleg alte soluții ce le asigură un fond financiar necesar pentru continuarea activității.

Din acest motiv, pentru a rezolva lipsa lichidităților și procesul de încasare a creanțelor, companiile își garantează un flux de numerar în vederea plății asociaților/ furnizorilor prin factoring.

Acest serviciu financiar este ales datorită avantajelor oferite, mai exact acesta:

  • Îmbunătățește considerabil și repede lichiditatea;
  • Protejează afacerea de riscurile ce pot surveni din neplată;
  • Reprezintă o sursă sigură de finanțare mai ales pentru caracterul flexibil prezentat;
  • Furnizează alte servicii complementare privind gestionarea eficace a creanțelor.

Protejarea afacerii cu ajutorul factoringului este o soluție sigură deoarece asigură capitalul necesar pentru continuarea activității și contribuie la îmbunătățirea performanțelor și a indicatorilor financiari. Instant Factoring vine în sprijinul antreprenorilor cu acest serviciu financiar pentru a monitoriza încasarea creanțelor și a oferi siguranța în ceea ce privește riscul de neplată.

Prin intermediul acestuia, companiile își minimizează potențialele riscuri financiare ce pot afecta bunul mers al activității.

Alte metode de protejare împotriva riscurilor financiare

Având în vedere contextul nefavorabil în care ne aflăm, la care se adaugă și o instabilitate în plan economic la nivelul întregii țări, este esențial ca firmele să se adapteze noilor condiții și să devină mult mai flexibili.

Din acest motiv, pentru a avea o siguranță privind procesele de afaceri ce se vor derula, este indicat să acorzi atenție și asupra unor finanțări prin aport la capital sau prin îndatorare. Poți obține finanțare prin intermediul:

  • Investitorilor – poți apela la rude sau prieteni apropiați în vederea obținerii unor fonduri, nefiind necesară existența dobânzilor.Suma primită nu va fi una substanțială, dar te poate ajuta să treci peste anumite piedici, ce îți pun în pericol bunul mers al activității. Totodată, poți solicita sprijin de la investitori interesați să se implice ca asociați în business-ul tău. Pe lângă aportul financiar oferit, aceștia propun soluții de dezvoltare în baza experienței dobândite pe piața financiară.
  • Credite bancare – este una dintre opțiunile căutate de majoritatea antreprenorilor datorită diverselor linii de credit puse la dispoziție de instituțiile bancare. Dar, înainte de a apela la un credit bancar, trebuie să iei în considerare și ce presupune împrumutul, condițiile acordării lui și garanțiile pe care le oferi pentru acesta. Trebuie luate în considerare nevoile reale ale companiei pentru a estima cu aproximație valoarea creditului.
  • Credite comerciale –  sunt acordate de către un furnizor de bunuri și servicii. Pentru o afacere aflată la început de drum, acest credit este o importantă sursă generatoare de cash-flow, ce oferă alternativa de a cumpăra și comercializa bunuri/servicii cu plata ulterioară. Această metodă de finanțare implică o seriozitate și o relație comercială fondată pe încredere deplină și reciprocă.

Concluzii

Indiferent de stadiul afacerii tale, lipsa capitalului îți poate crea numeroase probleme în acoperirea obligațiilor financiare, fapt ce poate conduce la pierderi financiare semnificative. Din acest motiv, este primordial să găsești soluții pentru a-ți proteja afacerea de riscurile financiare.

Important pentru activitatea pe care o desfășori este să selectezi inteligent o sursă de finanțare potrivită, care să îți ofere numeroase avantaje.

Constituirea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli în cadrul unei firme

provizioane

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli reprezintă o garanție a responsabilităților managerilor privind consolidarea patrimoniului și totodată a bunului mers al firmei pe care o coordonează. Totodată, acestea reprezintă una dintre măsurile de siguranță pe care le realizează agenții economici în vederea asigurării existenței unor informații reale în situațiile financiare.

Oricât de multă experiență ar avea un manager, fără un fundament sistematic al progresului economic și un control riguros constant, nu poate fi garantată o încredere privind fluxul informațional venit din exterior sau interior.

Din acest motiv, managerii iau în considerare potențialele riscuri, care ar afecta continuitatea activității companiei. Există situații în care riscurile operaționale afectează fluxul de trezorerie sau chiar influențează negativ indicatorii de lichiditate a unei firme.

În vederea anticipării acestor situații, firma poate opta pentru constituirea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli.

Utilitatea provizioanelor în cadrul unei companii

Provizioanele sunt cheltuieli posibile constituite în baza constatării:

  • reducerii valorii activelor – în situația dată are loc realizarea unor demersuri de a identifica pierderile sau deprecierile suferite, soluția concretizându-se în crearea provizioanelor pentru deprecieri;
  • sporiri ale datoriilor –  se creează provizioane pentru riscuri și cheltuieli pentru eventualitatea în care apar pierderi sau câștiguri. Aceste provizioane au scopul de a acoperi cheltuielile pe care acțiunile economice întreprinse le-au generat.

Utilizarea acestor provizioane reprezintă unul dintre instrumentele contabile eficiente privind:

  • soluționarea problemelor ce implică contabilizarea rezultată în urma evaluării activelor;
  • asigurarea firmei privind posibilele cheltuieli sau riscuri.

Practic, rolul lor este important în ceea ce privește garantarea stabilității financiare a firmei, acestea fiind principala metodă ce are ca obiectiv menținerea neschimbată a valorilor existente în patrimoniul firmei.

Evaluarea provizioanelor în cadrul unei firme

În situația în care valoarea-timp a banilor este importantă, valoarea provizionului este dată de valoarea în timp real a cheltuielilor evaluate pentru acoperirea obligației. Actualizarea provizioanelor se realizează de specialiști contabili, la finalul exercițiului fiscal, în eventualitatea în care este necesară o astfel de actualizare. În acest caz, se au în vedere:

  • Aprecierea curentă a valorii-timp a banilor;
  • Anticiparea riscurilor operaționale.

Este important de menționat faptul că provizioanele trebuie folosite doar pentru scopul pentru care au fost create. Din acest motiv, doar cheltuielile ce țin de provizionul creat pot fi stinse din provizion. Acoperirea unor datorii dintr-un provizion destinat altui scop, atrage după sine consecințe legate de două obligații diferite.

Există numeroase particularități ale provizioanelor care generează probleme privind corespondența lor în contabilitate. Una dintre aceste trăsături este incertitudinea. De aceea, este nevoie de o analiză și un raționament privind constituirea unui provizion.

Constituirea provizioanelor, ca metodă de includere a incertitudinilor în contabilitate, este importantă la evaluarea condiției financiare din cadrul firmei. Aceste incertitudini sunt estimate atât în urma identificării valorii lor, cât și prin includerea prudenței la efectuarea situațiilor fiscale ale unei firme.

Înregistrarea corectă a provizioanelor în contabilitate va asigura transparența și totodată veridicitatea informațiilor din situațiile financiare realizate.

Principiile constituirii provizioanelor de riscuri și cheltuieli

În corespondență cu normele legislative contabile, provizioanele se crează pentru acoperirea unor datorii/obligații stabilite prin natura și valoarea lor. La realizarea acestora, 2 principii ale fundamentului contabilității sunt importante de respectat:

Principiul prudenței

Acest principiu constă în evaluarea corectă a demersurilor realizate, în vederea împiedicării transmiterii ulterioare a incertitudinii. Aceasta poate avea o contribuție negativă asupra rezultatelor activității.

În cadrul firmei, trebuie să se manifeste un nivel ridicat de precauție privind estimările efectuate în contextul incertitudinii, în maniera în care veniturile și cheltuielile nu sunt afectate. De asemenea, este necesar să ai în vedere deprecierile existente, indiferent dacă s-a înregistrat câștig sau pierdere la finalul exercițiului.

Acest principiu nu permite o subapreciere a activelor respectiv a datoriilor din prisma faptului că situațiile fiscale nu ar mai reflecta realitatea, pierzându-și credibilitatea.

Principiul independenței exercițiului/ contabilității de angajamente

Potrivit acestui principiu, determinarea rezultatului financiar include toate veniturile și cheltuielile înregistrate din activitățile firmei. Mai precis, la sfârșitul exercițiului fiscal se iau în calcul cheltuielile și veniturile asociate raportării, indiferent de data primirii sau efectuării plăților. Independența este garantată de respectarea regulei de delimitare în timp a tuturor:

  • veniturilor;
  • cheltuielilor;
  • îndatoririlor;
  • termene prevăzute de plată.

Aspecte luate în calcul în stabilirea provizioanelor de riscuri și cheltuieli în cadrul firmei

La stabilirea acestor provizioane se efectuează o analiză amănunțită privind elementele patrimoniului și riscurile care ar putea interveni în activitățile viitoare ale firmei. Suma pentru provizion trebuie să reflecte în analizele financiare exact cheltuielile pentru acoperirea obligațiilor sau a pierderilor înregistrate.

Contabilitatea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli are în vedere natura și scopul pentru care acestea sunt create. Pentru înregistrarea în contabilitate a acestor provizioane, este important să se respecte următoarele criterii:

  • estimarea credibilă a sumei;
  • implică o datorie curentă produsă de un eveniment precedent;
  • există posibilitatea realizarea unei plăți pentru acoperirea datoriei;

Aceste provizioane trebuie să fie în corespondență cu riscurile și cheltuielile ulterioare și nu pot fi utilizate pentru a corecta valorile elementelor active din patrimoniul firmei. Ele au în vedere elementele a căror efectuare sau plată este nesigură. Acestea se constituie pentru:

  • Litigii, amenzi, despăgubiri, pagube și alte obligații – mărimea provizioanelor se stabilește prin estimarea sumei ce include: obiectul litigiului, costuri ce implică expertiza tehnică și alte cheltuieli legate de condițiile generate de litigiu;
  • Cheltuieli pentru garanții – se crează aceste provizioane în situația în care fimele au ca obiect de activitate producerea și comercializarea unor produse ce au ca particularitate termenul de garanție. Mărimea lor este fixată în funcție de anumite aspecte: numărul defecțiunilor identificate în cazul vânzării, costuri cu reparația acestora și veniturile înregistrate pentru produsele cu garanție.
  • Alte provizioane – implică provizioane create pentru alte elemente ale patrimoniului, ce nu pot fi incluse în cele de mai sus,

Concluzii

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli oferă agenților economici asigurarea că pot acoperi pierderi sau datorii curente. Acestea pot fi numite rezerve constituite în baza costurilor, ce au ca obiectiv acoperirea unor eventuale riscuri ce pot reduce patrimoniul unei firme. Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli trebuie să reflecte o estimare corectă a costurilor, pentru ca informațiile din analizele contabile să nu afecteze activitatea companiei și implicit al patrimoniului său.

Creanțele unei companii: ce sunt și cum trebuie interpretate

creantele-unei-companii-ce-sunt-si-cum-trebuie-interpretate

De câte ori a trebuit să cazi ca să ajungi la obiectivul pe care ți l-ai propus? Uneori este greu să te menții pe linia de plutire, însă cu multă determinare vei reuși.

Domeniul economic este unul care ridică multe provocări. Te confrunți uneori cu situații neplăcute, termeni complicați sau prea multe documente de semnat? Este un drum lung și anevoios pe care trebuie să îl străbați cu grijă.

Care sunt factorii care pot afecta evoluția firmei?

Ținta principală a oricărui antreprenor la început de drum este creșterea veniturilor. Totuși, nu trebuie să devină o deviză pentru tine. Banii reprezintă un mijloc prin care îți poți îndeplini anumite nevoi, dar nu trebuie să devină un scop. Nu lucrurile pe care le dobândești sunt importante, ci atitudinea ta și felul în care le-ai câștigat. Cel mai important este să menții un echilibru pe toate planurile.

De asemenea, oamenii cu care alegi să colaborezi vor influența drastic evoluția firmei sau direcția pe care o urmezi. Neseriozitatea este rădăcina eșecului și a viselor spulberate.

În domeniul economic, orice greșeală poate fi fatală mai ales dacă nu este reparată la timp. Responsabilitățile care derivă din activitățile pe care le desfășori sunt numeroase, iar tu trebuie să le respecți cu sfințenie.

Ce se întâmplă totuși dacă nu respecți contractele încheiate sau termenele limită stabilite? Cu siguranță te-ai confruntat măcar o dată cu situația în care:

  • fie nu ai putut plăti la timp datoriile;
  • fie nu ai primit la timp creanțele stabilite prin contract.

Prelungirea imposibilității plății creanțelor atrage implicit numeroase sancțiuni. Însă, pentru a putea fi conștient/ă cu adevărat de gravitatea situației, trebuie să cunoști toate informațiile despre creanțe.

Prin ce se caracterizează creanțele?

În termeni cât mai simpli, creanța constituie o anumită sumă de bani pe care firma trebuie să o încaseze. Determinarea numărului de creanțe se face în urma obligațiilor financiare stipulate în contractele întocmite/ împrumuturile efectuate.

Neprimite la timp, creanțele pot deveni motivele pentru care firma creditor va încasa mult mai multe datorii. În cele mai rele cazuri, companiile debitoare se pot afla chiar în imposibilitatea de a achita plățile scadente sau chiar în insolvabilitate.

Înregistrarea creanțelor se face ținând cont de facturile emise sau de alte documente stabilite de fiecare firmă în parte.

Debitorii firmei (mai precis cei ce sunt obligați să plătească creanțele) pot fi atât persoane fizice, cât și juridice.

Creanțele reprezintă surse importante de venit și astfel fac parte din activele companiei. Trec de la stadiul de simple valori în momentul în care suma este transferată în contul bancar al firmei creditor.

Ce tipuri de creanțe există și prin ce se definesc?

Creanțele se clasifică după 3 mari criterii:

  1. conținutul economic;
  2. termenul de achitare;
  3. gradul de asociere.

Totuși, cele mai întâlnite tipuri de creanțe sunt:

  1. Creanțele civile sumele colectate în urma contractelor încheiate între persoane fizice.
  2. Creanțele comerciale iau naștere în urma unui contract comercial încheiat fie între două firme comerciale, fie între una comerciantă și un alt contractant. Contractul stipulează obligativitatea achitării unei sume de bani în urma prestării diverselor tipuri de servicii sau livrării de bunuri.
  3. Creanțele bancare – apar în momentul în care o firmă dorește să împrumute bani de la bancă. Astfel, se încheie un contract de credit bancar prin care creditorul îl obligă pe debitor să restituie suma împrumutată și dobânzile aferente. Și penalitățile acumulate de firma debitor se înscriu în obligativitatea plății.
  4. Creanțele fiscale – se clasifică la rândul lor în două categorii:
  • creanțe fiscale principale somează firma să achite taxele, impozitele, amenzile către bugetul de stat.
  • creanțe fiscale accesorii apar în urma neplății la termen a celor principale. Astfel, firma debitor este penalizată.
  1. Creanțe salariale – în faza de început, unele firme refuză să angajeze personal tocmai din cauza venitului scăzut încasat. Treptat, sumele încasate încep să crească, iar firma respectivă decide să-și formeze propria echipă de angajați. În urma contractelor încheiate și reglementate de dreptul muncii, firma devine debitorul angajaților. Astfel, se face datoare să plătească lunar contravaloarea serviciilor prestate de angajați.

Care sunt condițiile de existență a creanțelor?

Fiecare tip de creanță trebuie să îndeplinească 3 condiții principale pentru a exista: aibă caracter cert, să fie lichidă și exigibilă.

Creanța certă rezultă din realizarea unui act care să-i ateste existența. Actul respectiv poate fi chiar actul de creanță sau alte documente atestate de debitor. Printre exemplele de astfel de documente se numără orice act recunoscut de cel care va achita creanțele:

  • contract;
  • facturi;
  • angajamente de plată.

Astfel, debitorul nu poate contrazice existența creanțelor și obligația de plată pe care și-a asumat-o prin semnătură.

O creanță poate fi lichidă în momentul în care poate fi cuantificabilă. Astfel, creditorul știe cu exactitate ce sumă va fi încasată de la debitor. Documentele care atestă lichiditatea unei creanțe sunt:

  • actul de creanță;
  • dovezi de plată;
  • fișe de sold, ș.a.

Exigibilitatea unei creanțe constă în data scadentă stabilită pentru plata sumei îndatorate. Creditorul va emite data respectivă, iar debitorul va fi obligat să o respecte. În caz că nu va fi onorată, se vor aplica penalități sau sancțiuni (în funcție de gravitatea situației).

Totuși, există situații în care instanța judecătorească prelungește termenul de achitare la cererea debitorului.

Cum se interpretează neplata creanțelor?

Există cazuri specifice pentru fiecare tip de creanță în parte, însă cele mai grave scenarii apar la creanțele bancare și creanțele fiscale. Motivul este legat de faptul că autoritățile implicate dispun de o putere imensă, iar debitorul depinde de fiecare decizie stabilită.

În cazul creanțelor bancare, sancțiunile diferă de la un caz la altul. De obicei, lipsa efectuării plăților stabilite pentru creditul efectuat atrage penalități în valoare de 1% din suma totală cu fiecare zi care trece. În cazul în care debitorul repetă se sustrage total de la plată va fi sesizat Biroul de de Credit. Scopul principal al Biroului este de a observa și analiza comportamentul și activitățile debitorului. În momentul în care banca în cauză sesizează Biroul de Credite, debitorului i se va construi o fișă personalizată. Toate informațiile negative acumulate pe respectivul raport îl vor conduce pe debitor în imposibilitatea de a mai accesa alt credit.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) este instituția care se ocupă de încasarea creanțelor fiscale de la fiecare firmă. Într-o primă fază, se stabilește un titlu de creanță care are ca scop reglementarea și identificarea obligațiilor fiecărui debitor. Titluri de creanță pot fi:

  • stabilirea/ personalizarea sumei;
  • declararea angajamentului de plată;
  • obligativitatea plății sancțiunilor primite.

În momentul în care debitorul nu își respectă îndatoririle de plată, titlul de creanță este modificat în titlu executoriu. Procedura de executare silită va fi comunicată debitorului respectiv. În caz că după 15 zile suma nu este plătită, debitorul este înștiințat că procesul de executare va fi efectuat. De la începerea procesului, banca va stopa orice fel de acțiune bancară a debitorului până când suma este recuperată. Dacă totuși suma nu poate fi recuperată, se apelează la valorificarea bunurilor și veniturilor debitorului. Printre bunurile vizate se numără:

  • bunuri mobile și imobile care ajută la desfășurarea activității debitorului;
  • mașini;
  • utilaje;
  • produse finite, ș.a.

Recomandări

Creanțele se clasifică în mai multe tipologii, iar fiecare prezintă caracteristici specifice. Însă, indiferent de tipul creanței, pune-ți următoarea întrebare: Oare merită să păcălesc pe cineva?

Probabil ai fost în situația în care cineva nu ți-a plătit suma datorată. Poate că ți-ai schimbat instant părerea despre persoana/ compania respectivă și ți-ai promis că vei rupe orice legătură cu ea.  Tocmai de aceea, este bine să îți alegi cu atenție fiecare partener sau viitor colaborator. Creanțele neplătite la timp vor spune mai multe lucruri. Gândește-te numai câte probleme îți va cauza o astfel de colaborare.

Fiecare firmă la început de drum se confruntă cu numeroase tipuri de inconveniente. Însă, corectitudinea și menținerea unui mediu de afaceri transparent poate soluționa orice problemă. Linia de plutire este adesea greu de întreținut. Provocările se ivesc la orice pas, însă este foarte important să știi cum să le gestionezi. Nimic nu este imposibil, dacă îți dorești cu adevărat.

De asemenea, încearcă să eviți pe cât se poate îndatorarea fără motiv. Analizează cu atenție situația în care te afli și trage concluzii corecte:

  1. Oare chiar ai nevoie de acel credit?
  2. Ai cu adevărat posibilitatea să îl plătești?

Autoritățile competente te vor sancționa așa cum se cuvine și vei suporta consecințele mult timp după evenimentul neplăcut.

De asemenea, nu angaja oameni dacă nu ai nevoie sau dacă nu ai cum să-i plătești. Reputația proastă a unei firme este cel mai bine definită de angajații nemulțumiți. Vei intra cumva într-un con de umbră și când va fi cu adevărat nevoie, nu vei mai găsi pe nimeni.

Concluzii

Imaginea generală pe care ți-o construiești va fi responsabilă, într-o anumită proporție, de atingerea obiectivelor setate încă de la început. Este esențial să îți poți cunoaște limitele și să nu speri la lucruri imposibile. De asemenea, fii empatic/ă și construiește relații sincere indiferent de poziția în care te afli.

9 Măsuri ca afacerea ta să rămână imbatabilă în fața crizei economice

Criza-1

Te întrebi dacă afacerea ta va rezista în următoarea perioadă?

Așa cum tu îți poți crește imunitatea organismului ca să lupți mai eficient cu virusurile, există modalități preventive care îți fac afacerea mai puternică în fața crizei.

Iată 9 măsuri prin care îți poți crește imunitatea afacerii:

1. “Turnover is Vanity, Profit is Sanity but Cash is Reality”

Cash-ul este resursa cea mai de preț acum, și realitatea de zi cu zi în mersul oricărei afaceri. Asigură-te că ai bani suficienți în companie pentru a trece de această perioadă. Că ai cel puțin fondurile necesare pentru a-ți plăti datoriile către furnizori, salariile pentru angajați și celelalte cheltuieli urgente și obligatorii.

2. Concentrează-te pe încasarea creanțelor

Urmărește-ți cu atenție relațiile comerciale și facturile pe care le ai de încasat. Orice întârziere la plată din partea clienților te va afecta în mod direct. Verifică toate creanțele pe care le ai de încasat și nu aștepta să ajungă la termenul scadent. Odată trecut acest moment, va fi mult mai greu să-ți recuperezi banii, timp în care vei rămâne cu rezervele de cash blocate.

Dacă nu ai altă posibilitate decât să acorzi termene lungi de plată, Instant Factoring te poate ajuta să obții acces mai rapid la cash. Îți finanțezi facturile aflate în termenul scadent și primești banii a doua zi. Ai nevoie doar de câteva minute la dispoziție să-ți creezi un cont și să completezi cererea de finanțare.

3. Negociază termene de plată cât mai lungi

Așa cum și tu te străduiești să-ți obții banii de pe facturi mai repede, la fel vor proceda și furnizorii tăi. Mulți îți vor solicita plata pe loc sau o parte în avans, însă asta îți va pune o mare presiune pe rezerva de bani disponibili. Negociază cu furnizorii termene de plată cât mai lungi, ca să fii sigur că poți plăti și rămâi în control asupra cheltuielilor.

4. Testul de stres al companiei tale

Crezi că ai destui bani în companie ca să reziști 18 luni de la inceputul pandemiei? În economia globala de care economia romaneasca este inter-dependenta, 18 luni este perioada până la începerea unui nou ciclu economic, și perioada ideală pentru care să faci un test de stres al companiei tale.

Vezi care este ultima CA lunară de dinainte să înceapă criza, februarie sau martie 2020, și consideră o reducere de 33% – 50% din această cifră.

Profită de toate liniile de finanțare ACUM

Dacă ai posibilitatea să accesezi un credit sau o finanțare de orice natură, ia-le acum. Criza economică este neprevăzută, așa că sunt mari șanse de a nu le mai putea accesa în viitor. Referitor la costul dobânzii, acesta este mult mai mic decât costul de a nu avea acces la bani atunci când vei avea nevoie urgent de ei.

6. Anticipează și fii proactiv

Gândește-te la toate elementele cheie ale afacerii tale. Care sunt furnizorii, clienții și angajații tăi strategici? Rămâi în contact permanent cu aceștia, să vezi dacă și cum sunt afectați de criză. Orice impact asupra lor, este un impact asupra companiei tale. Sună-ți partenerii strategici cât mai des, arată că le ești aproape și nu lăsa nimic să te ia prin surprindere.

7. Redu-ți cât mai mult cheltuielile discreționare

Urmărește toate cheltuielile companiei și stabilește care sunt cele prioritare. Pentru toate celelalte, verifică dacă poți face ajustări de costuri sau dacă poți pune pe pauză anumite cheltuieli, până la redresarea situației economice. Ajustează-ți cheltuielile azi, ca să ai toate șansele să supraviețuiești în următoarele 18 luni.

8. Regândește-ți planurile de angajare

Chiar dacă ai avut o ușoară creștere în numărul de comenzi, este posibil ca aceasta să fi fost una conjuncturală, iar un nou post creat nu își va avea justificarea peste ceva timp. Încearcă să-ți folosești resursele interne, chiar dacă este o perioadă mai încărcată, decât să angajezi oameni noi și apoi să fii nevoit să-i disponibilizezi. O astfel de decizie va afecta întreaga echipă.

9. Acționează rapid – nu ezita

Poate că acum compania ta este oarecum stabilă și nu vezi de ce ar trebui să adopți măsuri drastice. Dar criza economică nu ocolește pe nimeni. Ia-ți toate măsurile de siguranță acum, din timp, ca afacerea ta să aibă toate șansele să depășească cu bine această perioadă.

Importanța cash-flow-ului în business. Cum aduci bani în firma ta, rapid și fără birocrație

Cash-flow-1

Gestionarea fluxurilor de numerar este o parte critică a managementului unui business, indiferent că vorbim de perioade normale sau excepționale. Printre task-urile zilnice ale unui antreprenor, situația numerarului nu poate fi trecută cu vederea (mai ales atunci când se află într-o situație critică).

Având în vedere efectele crizei actuale, este necesar să înțelegem:

  • ce este cash-flow-ul;
  • care este importanța sa în business, respectiv economie;
  • care sunt modalitățile de menținere a unui nivel sănătos de numerar.

Chiar și în perioadele dificile, există anumite aspecte pe care trebuie să le ai în vedere pentru a-ți proteja afacerea. Unul dintre cele mai importante astfel de elemente este chiar fluxul de numerar din cadrul companiei tale.

Ce este cash-flow-ul?

Pe scurt, cash-flow-ul se referă la numerarul care intră și iese din afacerea ta.

Gândește-te la cash-flow ca la un simptom al corpului. Dacă este pozitiv, atunci compania ta este sănătoasă din punct de vedere financiar și toate operațiunile funcționează normal. Ai control asupra cheltuielilor, vânzările merg bine, iar fonduri sunt suficiente cât să menții rularea normală a afacerii.

Un nivel negativ al cash-flow-ului este semnalul de alarmă că lucrurile nu funcționează corect. Aici este nevoie de atenția și implicarea ta. Valoarea negativă arată că:

  • nivelul cheltuielilor este mai mare decât ceea ce încasezi
  • nu ai suficient cash pentru a-ți menține operațiunile și pentru a plăti datoriile.

Într-o perioadă de incertitudine economică, este deosebit de important să menții un nivel pozitiv al cash-flow-ului. Companii de toate dimensiunile riscă să intre în insolvență pentru că nu au acces la cash necesar supraviețuirii în fața crizei. Principala cauză este că mulți antreprenori români nu acordă suficientă atenție nivelului de cash-flow și nu adoptă acțiuni concrete pentru a-l îmbunătăți.

La ce este util cash flow-ul?

Cash-flow-ul are multe utilizări atât în exploatarea unei afaceri, cât și în efectuarea analizelor financiar-contabile. Astfel, cash flow-ul poate fi utilizat pentru a calcula:

  • Valoare actualizată netă – din valoarea actualizată a intrărilor de numerar se scade valoarea actualizată a ieșirilor de numerar într-o anumită perioadă de timp.
  • Rata internă de rentabilitate – se determină rentabilitatea obținută de investitor după realizarea unei investiții;
  • Lichiditatea – capacitatea unei companii de a-și achita obligațiile financiare;
  • Randamentul fluxului de numerar – cât de mulți bani generează o afacere pe acțiune, în raport cu prețul acțiunii, exprimat în procente;
  • Fluxul de numerar per acțiune (CFPS) – numerar din activități operaționale împărțit la numărul de acțiuni aflate în circulație;
  • Raportul de conversie în numerar – perioada de timp dintre momentul în care o companie își plătește inventarul (costul bunurilor vândute) și primește plata de la clienții săi este raportul de conversie în numerar;
  • Plăți de dividende – cash flow-ul poate fi utilizat pentru a finanța plăți de dividende către investitori;
  • Cheltuieli de capital – cash flow-ul poate fi, de asemenea, utilizat pentru a finanța reinvestirea și creșterea în afaceri.

Ce importanță are cash flow-ul în cadrul economiei?

De-a lungul timpului, factorii de decizie din cadrul unei societăți au considerat că există mai multe aspecte care pot contribui la evoluția economică a unei țări. Așadar, obiectivele economice pot fi afectate:

  • atât de relațiile macroeconomice;
  • cât și de alte variabile, precum prețuri, gradul de ocupare al forței de muncă, etc.

Recent, a fost luat în considerare și comportamentul microeconomic. Pentru o analiză mai complexă, s-a identificat necesitatea includerii unor variabile care definesc evoluția și activitățile firmelor, printre care menționăm și cash-flow-ul.

Care sunt tipurile de cash-flow?

Există mai multe tipuri de fluxuri de numerar. De aceea, este important să înțelegi exact ce presupune fiecare dintre ele. Așadar, există:

  1. Numerar din activități operaționale – se referă la numerarul generat de activitățile de bază ale unei companii. Nu include cash-flow-ul (CF) din investiții. Acest lucru se găsește în Situația fluxurilor de numerar ale companiei.
  2. Flux de numerar gratuit în capitaluri proprii (FCFE) – reprezintă numerarul disponibil după reinvestirea din nou în afacere (cheltuieli de capital).
  3. Flux de numerar gratuit către firmă (FCFF) – este o măsură care presupune că o companie nu are efect de levier (datorie). Acest CF este utilizat în modelarea și evaluarea financiară.
  4. Modificarea netă a numerarului – se referă la modificarea valorii fluxului de numerar de la o perioadă contabilă la alta. Aceasta se găsește în partea de jos a situației de numerar.

Care sunt business-urile afectate de nivelul cash flow-ului?

În sectoarele în care costurile sunt ridicate și marjele scăzute (producție, alimentație și construcții), problemele legate de cashflow sunt mai frecvente.

În lipsa posibilității de a-și muta activitatea în online, companiile care au ca obiect de activitate bazat pe interacțiunea cu oameni (barurile, restaurantele, cinematografele, sălile de sport, ș.a.) au fost deosebit de afectate.

Sistarea unor legături economice ca urmare a restricțiilor de distanțare socială a condus la dezvoltarea unui CF deficitar care a determinat:

  • Plăți întârziate;
  • Cerere sezonieră;
  • Cost fluctuant al materialelor;
  • Planificare fiscală deficitară;
  • Stocuri prea mari.

Sfaturi pentru gestionarea cash-flow-ului

Există câteva căi prin care să-ți gestionezi mai bine fluxul de numerar pentru a evita situațiile critice:

  1. Inventarul de control – prea multe stocuri în inventar se traduc în bani blocați. Estimând bine cererea și oferta, vei avea o mai bună evidență asupra stocului și cash-flow-ului.
  2. Colectează creanțe – configurează un program de încasări, utilizând un raport în care ai înregistrat data fiecărei creanțe. Urmărește-le pe cele restante.
  3. Termină relațiile neprofitabile – ia decizii cu privire la clienții care nu reușesc niciodată să plătească la timp.

Ce înseamnă un cash-flow pozitiv?

Cash flow pozitiv înseamnă că soldul net al situației fluxului de numerar al unei afaceri, pe o perioadă dată, este mai mare decât zero. Fluxul de numerar pozitiv este vital atunci când conduci o afacere de succes.

Chiar dacă profitul este obiectivul final atunci când vine vorba de sfârșitul exercițiului financiar, accesul zilnic la numerar este de fapt cel mai important aspect pe care trebuie să îl ai în vedere.

Un cash-flow pozitiv înseamnă că te afli într-o situație relaxată, în care ai siguranța că:

  • îți vei plăti angajații și furnizorii;
  • îți vei putea achita cheltuielile operaționale.

Cu cât nivelul pozitiv este mai ridicat, cu atât mai bine. Ai posibilitatea de a face investiții, de a angaja oameni noi, de a prelua comenzi suplimentare și de a acumula noi clienți.

Ce determină nivelul negativ al cash-flow-ului?

Fluxul de numerar negativ nu înseamnă neapărat că performanța financiară a unei companii a fost slabă. Există multe motive pentru care un business ar declara profit, dar ar putea să aibă totuși puțin numerar disponibil.

La evaluarea performanței financiare a unei companii, este important să ne uităm la tendințele pe termen lung și la o varietate de situații financiare.

Cu toate acestea, principalul motiv pentru un CF negativ se referă la întârzierea încasărilor de la clienți. Ai prestat deja serviciile sau ai livrat bunurile, însă e nevoie să aștepți încă 30 sau 60 de zile până când îți încasezi banii. În acest timp, tu rămâi cu banii blocați și cash-flow negativ.

Ar putea fi și alte cauze: datoriile mari, cheltuielile neprogramate/ peste nivelul stabilit, lipsa controlului asupra situației financiare, etc.

Mai mult decât atât, CF-ul negativ are capacitatea de a limita investițiile și de a pune presiune pe business.

Cum poți îmbunătăți CF-ul?

Cea mai simplă și rapidă variantă este factoringul. Factoringul îți oferă posibilitatea de a finanța facturile neîncasate de la clienții tăi (care se află încă în termenul de plată). Îți vei primi banii mai repede. Vei evita banii blocați timp de câteva săptămâni până la scadență, având acces instant la cash.

Procesul pe www.instantfactoring.com e foarte simplu și rapid.  Îți faci cont în câteva minute și completezi cererea de finanțare. A doua zi, ai deja banii în cont. Comisionul este calculat în funcție de 3 factori:

  • numărul de zile rămase până la scadență;
  • valoarea facturii pe care o vinzi.

Vei avea un comision transparent fix, pe care îl vei ști încă de la început.

Cum te ajută factoringul să ai un cash-flow pozitiv?

Cum te ajută factoringul să ai un cash-flow pozitiv?

Primești banii rapid, fără birocrație inutilă și timpi infiniți de așteptare. Banii încasați pot fi utilizați pentru a echilibra nivelul de cash-flow din firmă și pentru a reveni pe traiectoria normală.

Din moment ce facturile pe care le finanțezi sunt pentru servicii prestate sau pentru produse livrate, factoringul nu reprezintă o datorie sau un credit. El îți permite să îți primești banii proprii, mai repede.

Care sunt avantajele și dezavantajele factoringului?

Printre avantajele acestei metode de îmbunătățire a CF-ului se numără:

  • obținerea imediată a numerarului;
  • posibilitatea modificării termenelor de plată stabilite cu clienții mari și foarte mari;
  • identificarea bonității clienților comerciali;
  • protecția în fața altor datorii neperformante;
  • flexibilitatea contractelor;
  • reprezintă o soluție pe termen scurt;
  • utilizează facturile ca garanție.

Neajunsurile factoringului se referă la:

  • costul mai mare comparativ cu linia de credit;
  • soluționarea doar a unei singure probleme financiare – cea a cashflow-ului.

Concluzii

Pe lângă profitabilitate, companiile trebuie să asigure un flux de numerar suficient pentru a supraviețui.

Nivelul acestui circuit de bani poate fi influențat de factorii macro și microeconomici. În plus, fluxurile de numerar din companii au capacitatea de a genera efecte pozitive sau negative asupra economiei generale.