×
Business

Business EDU

Cum gestionezi eficient creșterea afacerii tale?

cresterea afacerii

Cu toate că poate să pară ieșit din comun, există posibilitatea ca unele afaceri să fie depășite de cresterea proprie. Cresterea afacerii tale poate aduce numeroase schimbări, spre exemplu abordarea simultană a mai multor angajamente, încheierea mai multor contracte profitabile într-un timp record și urmărirea creșterii comenzilor. 

Însă aceste lucruri depind de un flux de numerar sănătos, de o planificare corespunzătoare a resurselor, precum și de o finanțare corectă. În cazul în care cresterea este prea rapidă, s-ar putea ca afacerea să nu beneficieze de suficient numerar pentru a face față cheltuielilor curente, cum ar fi facturile la utilități sau taxele și contribuțiile față de stat.

Este adevărat că este tentantă cresterea afacerii tale, însă aceasta nu este întotdeauna ușor de gestionat. De aceea, este primordială păstrarea controlului asupra afacerii în perioada de creștere. Iată ce trebuie să faci pentru a gestiona eficient creșterea afacerii tale.

1. Orice creștere ține cont de anumite obiective 

Antreprenorii ar trebui să își stabilească obiective SMART pentru creșterea afacerii lor. Astfel, aceștia sunt nevoiți să ia în calcul o serie de aspecte precum:

  • Disponibilitatea unui capital suficient pentru finanțarea creșterii;
  • Existența unor probleme care implică fluxul de numerar;
  • Posibilitatea de a transforma active în numerar în caz  de nevoie (de exemplu, prin factoring, se pot transforma facturile emise către clienți în numerar);
  • Creșterea are loc ca urmare a îmbunătățirii profitabilității;
  • Modul de încasare a creanțelor;
  • Eficiența fluxului de producție;
  • Compatibilitatea competențelor echipei de management cu creșterea afacerii.

2. Efectuează o analiză privind cresterea afacerii tale

Este necesar să obții o imagine a modului în care aspectele afacerii influențează fluxul de numerar, analizând vânzările, cheltuielile, creanțele, stocurile și activele. Evaluarea stocurilor și activelor permit identificarea faptului ca acestea să influențeze negativ cash-flow-ul, motiv pentru care trebuie să ai un control mai eficient și să redefinești nevoile de finanțare, evitând problemele de lichiditate.

În analiza creanțelor și cheltuielilor, acordă atenție:

  • Verificării bonității clienților;
  • Stabilirii unor termeni de plată clari;
  • Monitorizării timpului de încasare a facturilor emise;
  • Măsurilor potrivite pentru soluționarea conturilor restante;
  • Valorii creditului comercial obținut de la furnizori;
  • Modului de plată a furnizorilor, etc.

În plus, este esențial să identifici tipologia de creștere, pentru a te asigura că nu este doar un fenomen sezonier sau care are loc o singură dată.

3. Focusează-te pe experiența clienților

Indiferent de etapa în care se află compania, primordială este experiența clienților, motiv pentru care ascultarea și satisfacerea nevoilor lor rămâne o prioritate pentru afacerea ta. Dacă aceștia sunt obișnuiți cu servicii de customer support premium, eliminarea acestei experiențe îi va face să se orienteze către concurență, lucru pe care cu siguranță nu ți-l dorești.

Din moment ce ei sunt care îți aduc veniturile în companie, iar afacerea se bucură de o creștere puternică, atunci responsabilitatea ta este să continui să-i faci fericiți. Există numeroase instrumente prin care poți obține:

  • feedback despre companie și/ sau produsele/ serviciile furnizate (chestionare, interviuri, focus grupuri, etc);
  • Idei relevante despre cum poți actualiza experiența/ produsele/ serviciile în funcție de nevoile și dorințele clienților.

În plus, trebuie să îți amintești că în contextul actual, orice experiență proastă se poate răspândi rapid.

4. Identifică numărul de angajați necesar pentru cresterea afacerii

Pe măsură ce afacerea crește, iar responsabilitățile se diversifică, apare nevoia de a angaja mai mulți oameni. În acest moment, este necesar să evaluezi clar dacă personalul actual face față noului flux de activități pentru a te asigura că procesele operaționale se realizează eficient.

5. Angajează personal specializat

În lipsa unor angajați cu competențe și abilități potrivite, afacerea ta se va prăbuși sau nu va funcționa eficient. Modul în care salariații lucrează influențează considerabil viitorul afacerii.

Astfel, angajarea de talente contribuie la menținerea creșterii în parametri optimi. Cu toate acestea, trebuie să acorzi atenție existenței unei viziuni comune privind viitorul companiei și faptului că angajarea implică creșterea costurilor.

Când ar trebui să te ocupi de cresterea afacerea?

Riscurile sunt omniprezente în mediul de business, iar asumarea lor este o sarcină evidentă în viața unui antreprenor. Cu toate acestea, antreprenorii pot evita unele riscuri având o strategie clară de gestionare a informațiilor financiare încă de la începutul afacerii. În timp ce unele riscuri pot fi neașteptate, altele sunt previzibile și prin urmare prevenite.

Astfel, pentru a preveni riscurile asociate unei creșteri rapide, antreprenorii au posibilitatea de a decide extinderea ei atunci când își doresc să obțină mai mult profit. Situațiile în care merită să investești în creșterea afacerii sunt:

  • Produsele și serviciile sunt din ce în ce mai solicitate de piața țintă;
  • Anual, te bucuri de profituri semnificative;
  • Creanțele sunt sub control constant;
  • Depășirea concurenței;
  • Extinderea afacerii la nivel internațional;
  • Dispui de resurse suficiente (financiare, umane, materiale);
  • Există investitori externi dispuși să îți ofere finanțare pentru dezvoltarea afacerii tale.

Oricare ar fi motivele, este necesar să reții că o creștere rapidă poate influența negativ orice aspect al afacerii dacă nu este gestionată în mod eficient. Creșterea rapidă a business-ului conduce la crearea unui mediu extrem de volatil, iar fiecare decizie depinde de o pregătire și o finanțare corespunzătoare.

Cum gestionezi creșterea afacerii în condițiile unui nivel scăzut de lichidități?

Una dintre soluțiile rapide pentru a obține numerar care să susțină creșterea rapidă a afacerii constă în apelarea la serviciul de factoring. Avantajele acestei forme de finanțare sunt:

  • Ai acces rapid la resurse financiare;
  • Poți vinde un număr nelimitat de facturi emise;
  • Ai posibilitatea de a finanța inclusiv business-urile aflate la început de drum;
  • Vei îmbunătăți cash-flow-ul și alți indicatori financiari, fără a adăuga alte cheltuieli;
  • Este o sursă de finanțare care nu impune alegerea anumitor destinații pentru investiții sau nu solicită garanții ca în cazul altor forme de finanțare;
  • Include și alte servicii (verificarea bonității clienților, administrarea creanțelor sau consultanță);
  • Protejează afacerea de riscuri, prevenind blocajele financiare;
  • Reprezintă o sursă de finanțare care se adresează mai multor domenii de activitate (producție, construcții, transporturi, horeca și altele).

Concluzii

Prin urmare, creșterea afacerii tale nu este așa de ușoară precum pare. În lipsa unei educații financiare și a experienței de gestionare a riscurilor, creșterea afacerii poate deveni un eșec. În acest sens, creșterea trebuie să se realizeze cu prudență pentru a minimiza riscurile și a spori șansele de succes.

Vinde facturile pe care le ai de încasat în doar câteva minute!
Fie că ești transportator, constructor, producător, distribuitor, ai o companie mică, mijlocie sau chiar start-up, noi nu facem diferențe.
Încasează rapid banii tăi!