×
Business
Industria ta

Business EDU

Cum pot afacerile horeca să combată efectele pandemiei?

horeca si efectele pandemiei

La nivel global, pandemia a afectat toate sectoarele economice, iar HORECA a fost cea mai zdruncinată dintre toate industriile. Măsurile impuse de autorități pentru a evita contaminarea și răspândirea virusului au împiedicat schimburile între culturi, efectuate prin intermediul turismului. De aceea, era de așteptat ca domeniul HORECA să fie cel mai afectat de acest fenomen.

Strategiile de aplatizare a curbei de infectări, cum ar fi carantinele, distanțarea socială, îndemnurile de a rămâne acasă, restricțiile de călătorie și de mobilitate au dus la închiderea temporară a multor afaceri din industria horeca.

Pe măsură ce o parte dintre restricții au fost ridicate, afacerile s-au aliniat la noile reguli pentru a continua activitatea și pentru a diminua din efectele negative produse de pandemia. Nimeni nu știe cât va mai dura această situație, însă companiile trebuie să fie pregătite cu o serie de strategii care să le ajute să reziste unor astfel de condiții.

Care sunt provocările cu care HORECA se confruntă în prezent?

La nivel global, înainte de pandemie, călătoriile și turismul reprezentau 10% din PIB-ul global și peste 320 de milioane de locuri de muncă în întreaga lume, devenind unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei. Din nefericire, această pandemie a pus în pericol milioane de oameni, ceea ce a destabilizat economia globală și a solicitat măsuri drastice de a combate efectele negative provocate.

Limitarea contactului uman

Din dorința de a preveni răspândirea pandemiei, autoritățile au încercat să limiteze contactul uman prin impunerea restricțiilor. Însă activitatea din sectorul HORECA depinde 100% de oameni, motiv pentru care măsurile au condus la prăbușirea acestui domeniu.

Imposibilitatea de a obține venituri

În lipsa clienților, afacerile din industria ospitalității nu au reușit să obțină veniturile de care aveau nevoie pentru a-și acoperi datoriile. În România, acest lucru este evidențiat și de analizele economiștilor, care arată că cifra de afaceri a ajuns la o valoare cu 35% mai mică în 2020 față de anul precedent, ca efect al pandemiei. În plus, pierderile cumulate nete au ajuns la o valoare de până la 2,3 miliarde de lei. 

Incapacitate de plată a cheltuielilor

Neavând disponibilități bănești, antreprenorii din acest sector nu au posibilitatea de a-și plăti personalul, fiind deseori determinați să reducă numărul de angajați. Studiile de piață ilustrează că, în 2020, s-a înregistrat o scădere de 19% a numărului de salariați față de 2019. 

În aceste condiții, tot mai mulți manageri își fac griji de incapacitatea de plată a datoriilor care se acumulează de la lună la lună și implicit de riscul de insolvență, la care se predispun. 

Reducerea programului de lucru și adaptarea la schimbări

Efectul domino se resimte cel mai evident în sectorul HORECA. Ca urmare a reducerii numărului de salariați, activitatea afacerii are și ea de suferit. În acest sens, se va opta pentru:

  • un program mai scurt;
  • o adaptare pentru a satisface alte nevoi – de exemplu, serviciul de food delivery în cadrul restaurantelor din hoteluri.

Accesul limitat la finanțare

O altă provocare cu care business-urile de tip HORECA se confruntă se referă la accesul limitat la surse de finanțare, mai ales în cazul celor de dimensiuni mici și mijlocii. Din cauza incertitudinii și a imposibilității de achitare a datoriilor, instituțiile financiare tradiționale nu mai oferă împrumuturi atât de ușor companiilor aflate în dificultate financiară.

Criza lanțurilor de aprovizionare

În plus, HORECA a fost și ea afectată de criza lanțurilor de aprovizionare. Fie din cauza creșterii prețurilor, fie din cauza indisponibilității unor produse sau servicii, firmele din acest domeniu au trebuit să se reorienteze către alți furnizori astfel încât să prevină acumularea de datorii. 

Ce-i de făcut în acest context?

Situația rămâne extrem de incertă atât din perspectiva pandemiei, cât și din perspectiva măsurilor impuse de autorități. Din acest motiv, drumul către redresare nu va fi deloc ușor. Estimarea impactului provocat de diminuarea activității turistice asupra PIB-ului este înconjurată de o incertitudine enormă. Ea depinde de mai mulți factori:

  • evoluția pandemiei;
  • viteza cu care reglementările legale se schimbă; 
  • răspunsurile comportamentale ale turiștilor;
  • impactul unui nivel scăzut de activitate;
  • costurile de operare mai mari care asigură supraviețuirea afacerilor. 

În plus, redresarea activității afacerilor HORECA va depinde de reactivarea turismului intern înainte de cel internațional. Principalul motiv este reprezentat de restricțiile mai permisive asupra turiștilor din țară.

Pe măsură ce apar mutații ale virusului, cercetătorii continuă să împărtășească perspective multidisciplinare pentru a face lumină asupra modului de gestionare a incertitudinii în această pandemie. Astfel, există o serie de soluții la care afacerile mici și mijlocii din HORECA pot apela pentru a-și îmbunătăți activitatea:

  1. Adoptarea măsurilor de prevenire

În mod evident, toate afacerile care implică prezența umană trebuie să implementeze măsurile preventive de minimizare a răspândirii virusului. În acest sens, se vor introduce proceduri pentru:

  • verificarea zilnică a temperaturii atât pentru angajați, cât și pentru clienți sau vizitatori;
  • igienizarea tuturor spațiilor;
  • creșterea gradului de instruire privind siguranța și sănătatea la locul de muncă;
  • distanțare socială;
  • revizuirea tuturor zonelor cu echipamente și facilități comune pentru oaspeți;
  • precum și sfaturi și materiale informative de siguranță, etc.

2. Schimbarea furnizorilor actuali cu producători locali

Ținând cont de întreruperea lanțurilor de aprovizionare, afacerile HORECA au fost puse în situația de a-și regândi strategiile de aprovizionare. Pentru un ajutor reciproc, aceste companii pot apela la producători locali pentru a le asigura materiile prime și serviciile necesare. De exemplu, în cazul producătorilor locali de fructe și legume, restaurantele se bucură de continuitatea afacerii și contribuie totodată la:

  • dezvoltarea sectorului agricol;
  • (re)valorificarea dietelor și produselor locale;
  • promovarea agroturismului;
  • identificarea de nișe pentru turismul gastronomic, etc.

3. Digitalizarea afacerii

Pentru a facilita interacțiunea directă cu potențialii clienți și a valorifica potențialul comerțului electronic, IMM-urile din HORECA pot opta pentru:

  • platforme de rezervare online (și implicit plată online);
  • rețelele de socializare eliminând astfel orice contact uman.

De asemenea, ele pot alege să își digitalizeze o parte dintre servicii. Un hotel care are și restaurant ar putea să ofere opțiunea de food delivery pentru a adresa și alte segmente de piață.

Totodată, o altă parte interesantă a digitalizării se referă la utilizarea unor tehnologii inovatoare menite să eficientizeze procesele operaționale:

  • Big Data, care facilitează urmărirea comportamentului consumatorilor și prognoza cererii;
  • Inteligența artificială, menită să personalizeze experiența clienților;
  • Realitatea virtuală și augmentată, care permite accesul virtual la produsele și serviciile oferite;
  • Blockchain, care ajută la diversificarea și sofisticarea ofertei sau a modalităților de plată.

4.Posibilitatea de a finanța afacerea prin metode inovatoare

Una dintre principalele preocupări ale afacerilor HORECA rămâne menținerea unui cash-flow stabil. Principalul factor care destabilizează fluxul de numerar și care împiedică accesul la sursele tradiționale de finanțare se referă la încasările întârziate de la clienți. 

Din fericire, companiile din sectorul HORECA au la dispoziție opțiunea modernă pentru eficientizarea încasărilor și implicit a activității, minimizând totodată riscurile financiare. Lipsa de lichidități este un blocaj financiar pe care îl poți rezolva prin vânzarea facturilor emise către clienți, care întârzie să fie achitate la timp. Spre deosebire de alte metode de finanțare, prin factoring, ai acces la cash în doar 24 de ore, indiferent de numărul de facturi vândute. În acest fel, îți vei putea asigura plata la timp a salariaților și a furnizorilor, menținând activitatea în parametri optimi.

Publicat pe 22 dec. 2021
Vinde facturile pe care le ai de încasat în doar câteva minute.
Fie că ești transportator, constructor, producător, distribuitor, ai o companie mică/ mijlocie sau chiar un start-up, noi nu facem diferențe!
Încasează rapid banii tăi!