5 metode de marketing cu buget scăzut, perfecte pentru afacerile aflate la început de drum

O idee bună poate schimba lumea. Noi credem cu tărie în lucrul acesta. Dar, de multe ori, noii antreprenori au foarte multe lucruri pe cap și uită că marketingul trebuie să fie partener de drum încă din prima zi. Știm, bugetele nu au cum să fie mari când afacerea e mică, dar orice pas contează. Găsește în articolul nostru 5 idei de marketing care nu au nevoie de un buget mare și care te pot ajuta în drumul tău spre dezvoltare. 

 

  • Conținut, conținut, conținut

Conținutul relevant pentru publicul tău ținta este cea mai bună metodă prin care poți obține clienți noi.  Deschide un blog și încearcă să te adresezi onest audienței tale. Nu trebuie să fii extrem de talentat la scris, dar trebuie să arăți cum afacerea ta poate să îmbunătățească viața celor cărora te adresezi. 

 

  • Înscrie-te în grupuri relevante pe social media

O altă modalitate ușoară de a ajunge la potențiali clienți este să intri în grupurile relevante industriei în care activezi de pe social media. Fie că vorbim de Facebook, LinkedIn sau Reddit, toate sunt ideale pentru a cunoaște oameni cu interese similare, care ar putea fi interesați de produsele sau serviciile pe care le oferi. 

 

  • Email Marketing 

Știm că ai multe pe cap, însă nu ignora linia de comunicare directă pe care o ai cu clienții tăi. Nu este necesar ca de fiecare dată când le trimiți un mail să îți promovezi produsul. Le poți trimite și sondaje care te pot ajuta să îți calibrezi direcția de comunicare pe nevoile lor. De asemenea, poți să le trimiți oferte sau le poți oferi stimulente în schimbul review-urilor oferite afacerii tale pe Google. 

 

  • Alege canalul de social media unde se află audiența ta

Este adevărat că o prezență extinsă pe toate canalele de social media te poate ajuta, însă de multe ori, raportul dintre efortul depus și rezultate nu este ceea ce ți-ai dori. Pentru început, ar fi bine să îți canalizezi energia acolo unde se află audiența ta. Află dacă publicul pe care îl vizezi petrece mai mult timp pe Facebook, LinkedIn sau Instagram și creează conținut relevant pentru el acolo. 

 

  • Participă la evenimentele locale

Organizațiile locale, în general, organizează întâlniri între oamenii de afaceri. Ar fi bine să adaugi aceste evenimente la calendarul tău pentru că poți cunoaște oameni noi și poți afla lucruri interesante, care te vor ajuta să îți dezvolți afacerea. Networkingul încă funcționează 🙂 

 

Surse: 

Entrepreneur 

SocialPilot 

Fit Small Business 

 

Topul industriilor în care factoringul face diferența

Factoringul este un serviciu financiar tot mai accesat de antreprenori pentru că finanțarea se realizează rapid și nu implică garanții sau birocrație. Deși orice business care are nevoie de ajutor poate apela la serviciile Instant Factoring, există anumite industrii pentru care factoringul a reprezentat o barcă de salvare în perioade critice, dar și un partener de nădejde în drumul spre dezvoltare. 

 

  1. Industria transporturilor. Transportatorii au mereu nevoie de cash pentru a-și menține afacerea pe linia de plutire. În această industrie, termenele de plată pot ajunge chiar la 120 de zile, iar proprietarii companiilor de transport au fost nevoiți să găsească o soluție rapidă care să le asigure supraviețuirea într-o perioadă extrem de complicată. 

Soluția găsită de transportatori: 

  • Au creat un cont pe instantfactoring.com
  • Au încărcat factura în contul lor
  • Factura a fost verificată și au primit răspuns în 2 ore
  • În maxim 1 zi, Instant Factoring le-a transferat banii în cont

Ce au făcut cu banii?

  • Au plătit furnizorii
  • Au plătit salariile șoferilor
  • Au achitat leasingurile la timp
  • Au cumpărat noi utilaje și au reușit să își dezvolte afacerea
  1. Industria construcțiilor. Constructorii au nevoie constant de cashflow ca să poată prelua comenzi noi și să își extindă afacerea. De multe ori nici măcar nu e vorba de dezvoltare, cât de supraviețuire într-o piață extrem de competitivă. 

Proprietarii firmelor de construcții și-au făcut cont pe Instant Factoring, au finanțat facturile aflate în termen și au reușit:

  • Să preia noi comenzi
  • Să acopere costul materialelor necesare
  • Să plătească salariile angajaților

Industriile de producție, retail și distribuție. În aceste industrii, marea provocare este decalajul între plățile care trebuie efectuate către furnizor și încasarea facturilor de la clienți.

La fel ca în cazul transporturilor și construcțiilor, proprietarii firmelor din producție, retail și distribuție au decis să încerce factoringul pentru că este rapid, nu sunt necesare garanții și nu implică birocrație. Deci, un mod simplu de a face rost de cash atunci când ai cea mai mare nevoie. 

Cu banii transferați de Instant Factoring, firmele din industriile de producție, retail și distribuție au putut:

  • Să susțină termene mai lungi de plată
  • Să acopere decalajul dintre plata furnizorului și cea primită de la client
  • Să cumpere materii prime și să semneze contracte pentru comenzi noi
  • Să plătească salariile angajaților
  • Să acopere cheltuielile uzuale 
  • Să atragă clienți noi

Factoringul este o soluție descoperită de mulți antreprenori care au simțit că rămân fără variante în perioadele cele mai grele. Dacă vrei să o încerci și tu este simplu: contactează-ne. Vei fi surprins de promptitudinea noastră. 

 

Cum le spui clienților că vrei să crești prețurile? Sfaturi utile pentru antreprenori

Afacerile mici au o legătură mult mai directă cu clienții, ceea ce le face cu atât mai grea misiunea de a crește prețurile în contextul inflației ridicate. Însă, de cele mai multe ori, tu știi că nu ai de ales. Află din articolul de mai jos cum să comunici cu clienții în așa fel încât să nu îi pierzi, chiar dacă ei, în definitiv, ajung să plătească mai mult pentru același produs/serviciu. 

Ca antreprenor trebuie să iei multe lucruri în calcul înainte de a decide să crești prețurile serviciilor pe care le oferi. În ultima perioadă însă, antreprenorii au avut de depășit multe provocări: termenele lungi de plată, dificultățile legate de lanțurile de aprovizionare, iar acum creșterea inflației. 

Există o linie fină între a rămâne competitiv pe piață și solvabil din punct de vedere financiar, fără a îndepărta clienții. 

Fii sincer

Sinceritatea ajută foarte mult la menținerea unei relații bune cu clienții în ciuda dificultăților. 

Recunoaște creșterea prețurilor atunci când vorbești cu ei sau, dacă simți nevoia, oferă o explicație mai detaliată. Acest lucru te va ajuta să construiești o fundație solidă pentru relația pe termen lung. Unii clienți, atunci când înțeleg provocările cu care te confrunți, devin empatici și dispuși să îți susțină business-ul chiar dacă prețurile sunt mai mari. 

Politica “fără surprize”

Adoptă o politică prin care eviți să le oferi surprize neplăcute clienților. În loc să mărești prețurile spontan, ar fi bine să iei în considerare să îi anunți înainte. Acest lucru le oferă posibilitatea de a-și planifica cheltuielile și, de ce nu, să cumpere cât încă prețurile sunt mai mici. 

Această strategie îți poate aduce chiar și clienți noi, care încă se gândeau dacă vor să apeleze la serviciile tale. 

Oferă alternative

În cazul afacerilor care funcționează pe bază de abonament, creșterea prețurilor este un subiect mult mai delicat. De aceea, în această linie de business, anunțarea creșterii prețurilor este cu atât mai importantă. Nu vrei ca cei care îți cumpără serviciile să primească facturi surpriză. 

Dacă poți, oferă-le clienților un stimulent, care psihologic va funcționa ca un “cârlig” pentru interacțiunile viitoare. 

E greu să îți dezvolți afacerea în perioade de instabilitate financiară. Însă, ține cont de faptul că, în orice business, relația cu clienții este prioritară. Calitatea serviciilor sau ale produselor pe care le oferi, sinceritatea, comunicarea deschisă și disponibilitatea de a face un pas în plus pentru cei care apelează la tine te pot ajuta să construiești un business de succes, capabil să depășească orice obstacol care îi iese în cale. 

 

Sursa: Inc.com

Cum e să fii transportator în 2022? Imaginea unei industrii care are nevoie de ajutor

Industria transportatorilor din România a cunoscut o reală evoluție în ultimii ani, însa pandemia și războiul din Ucraina și-au pus amprenta pe activitatea IMM-urilor din domeniu, iar creșterea fulminantă a prețului la combustibil din ultima perioadă nu face decât să îngreuneze și mai mult activitatea transportatorilor.

Transportatorii rutieri de mărfuri din România caută acum soluții nu pentru dezvoltarea business-ului, ci pentru supraviețuirea într-o piață în care acest lucru devine tot mai greu de realizat. 

Provocările cu care se confruntă transportatorii sunt cel mai acut resimțite de întreprinderile mici și mijlocii, care spun că soluțiile de finanțare oferite de stat și de bănci sunt foarte greu de accesat.  

Cum arată 2022 pentru transportatori?

Din păcate, nu foarte bine. Industria transportului rutier de mărfuri din România se confruntă cu 3 provocări majore, iar soluțiile sunt prea puține pentru a schimba ceva:

  1. Creșterea prețului la combustibil

Prețul la combustibil în România a cunoscut creșteri spectaculoase în acest an și deși trendul pare că stagnează, situația este încă incertă. Fără nicio soluție la îndemână, sectorul transporturilor riscă  să se blocheze, ceea ce va avea un impact major asupra economiei. 

În cadrul unui studiu realizat de Instant Factoring, fintech-ul românesc de micro-finanțare a companiilor mici și mijlocii, proprietarul unei firme de transport a confirmat că în această perioadă motorina este cea mai mare problemă: Ai nevoie de ea că să duci activitatea mai departe”. 

Și aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă transportatorii. 

  1. Criza internațională a forței de muncă

O alta lovitură pentru sectorul transporturilor este lipsa șoferilor, care îngreunează masiv activitatea companiilor, atât în România, cât și în Europa. 

Decebal Popescu, fondatorul Transport Academy, firmă de consultanță pentru afacerile de transport, explică faptul că această criză stă, în primul rând, în scăderea interesului oamenilor pentru această meserie. În România, șoferii nu au condiții de muncă bine reglementate, așa că preferă să muncească în țările din Europa de Vest. 

„În România sunt aproximativ 200.000 șoferi la 160.000 de camioane în piață, inclusiv cele de la firmele mari. Ar trebui să fie undeva la 210.000-215.000 de șoferi care să lucreze în țară”.

  1. Termenele de plată foarte lungi

Cauza pentru care transportatorii nu se pot descurca cu creșterea prețurilor este legată de termenele de plată. „Sunt foarte mari, 45-60-90 de zile, pe transport intern în special”, explică Decebal Popescu. 

Și asta nu e tot. 

Aceste termene de plată nu se calculează întotdeauna din prima zi a facturării. Transportatorul, după ce face cursa, trebuie să-i trimită clientului factura în original, lucru care poate dura câteva zile. Adaugi și timpul de procesare al facturii, de aproximativ 3 săptămâni, și ajungi la un termen de plată final de până la 120 de zile. 

„Eu luna asta încasez bani de acum 2 luni, o factură care atunci avea alt preț pe kilometru. Fără capital nu ai cum să ții 20 de rute la prețul motorinei de acum”, a declarat proprietarul altei firme de transport în cadrul studiului realizat de Instant Factoring.

Există vreo rezolvare? 

Statul a implementat, în perioada pandemiei, scheme de finanțare pentru a-i ajuta pe transportatori să reziste provocărilor apărute odată cu criza sanitară, însă acestea s-au dovedit a fi foarte greu de accesat. 

Un alt transportator care și-a împărtășit povestea în cadrul studiului Instant Factoring a explicat că „În România, sprijin pentru companii mici și mijlocii nu există”. 

Când încerci să îți menții business-ul la suprafață, dar nu ai parte de niciun sprijin real este foarte greu să avansezi și să îți continui activitatea, asta ca să nu mai vorbim de dezvoltarea propriu-zisă a afacerii. 

Am încercat un credit pe start-up la toate instituțiile bancare, am tot discutat, dar nimeni nu te ajută cu nimic. Statul și instituțiile statului nu-și asumă niciun risc, nu-i facilitează niciunui cetățean niciun fel de beneficiu. Toate riscurile sunt la noi, la ăștia mici”, a afirmat transportatorul. 

Să recapitulăm 

  • Transportatorii se confruntă, de ceva vreme deja, cu mai multe crize consecutive, fără să se poată baza pe vreun ajutor consistent de la instituțiile statului. 
  • Prețul la pompă este mare, iar camioanele au nevoie de combustibil pentru a-și pune roțile în mișcare
  • Lipsa șoferilor din industrie riscă să se transforme într-o criză acută și să afecteze fundamental domeniul transporturilor
  • Unii transportatori așteaptă chiar și 3 luni până să încaseze factura de la clienți

Cum poate un transportator, în acest context, să se gândească la dezvoltare și nu la supraviețuire?

Prima oprire: Instant Factoring

Instant Factoring oferă un serviciu financiar, care este diferit de credit, dar care le poate da transportatorilor gura de aer de care au nevoie în această perioadă. 

Pe scurt: transportatorul nu mai așteaptă 90 sau 120 de zile să încaseze facturile de la clienți, ci le încarcă în contul de utilizator de pe platformă. Facturile sunt verificate în maxim 2 ore, iar banii intra în cont în 24 de ore. 

După, totul devine mai simplu: transportatorul face plinul pentru o nouă cursă, își poate plăti ratele la vehicule, poate plăti salariile șoferilor la timp și se poate gândi, în sfârșit, la dezvoltare. 

Ce spun transportatorii care au apelat deja la Instant Factoring:

  • „Am dat banii pe combustibil și ulterior am mai cumpărat un cap tractor și o remorcă. Am făcut investiții. Mie mi se par foarte prompți, din momentul în care am trimis facturile către ei, știu că în câteva ore deja au trimis la client pentru confirmare. Mi se pare totul foarte în regulă”
  • „Am plătit absolut tot, am mai direcționat și către bancă, pe rate, pe leasing, pe ce mai aveam de plătit. Dar șoferii au fost primul lucru pe care l-am plătit cu banii obținuți de la Instant Factoring”
  • „Au chiar un serviciu jos pălăria”
  • „În timpul pandemiei am aplicat la Instant Factoring, și am făcut foarte multe investiții. Îmi convenea mai mult să iau banii mai repede, să nu mai stau atât de mult să-mi intre banii de la clienți. Așa m-a ajutat și la dezvoltarea firmei.

 

Adevărat sau fals? 6 mituri despre factoring

mituri-1

Factoringul nu e un produs scump și inaccesibil precum se crede, nu îți afectează imaginea în relația cu clienții și nu necesită munți de documente.

Am strâns cele mai frecvente mituri despre factoring și le-am adresat în cele ce urmează:

1.  Factoringul este scump

Costul implicat de factoring este unul mic în comparație cu pierderile provocate de neplata facturilor, a taxelor sau a salariilor. Îl știi de la început și nu se schimbă pe parcurs.

Prețul este sub forma unui comision fix, calculat în funcție de termenul rămas până la scadență. De exemplu, pentru un termen de 30 de zile, comisionul este în jur de 3%. Ca să afli care este comisionul în cazul tău, accesează calculatorul de simulare de pe site-ul Instant Factoring (unde poți introduce în simulare valoarea facturii și termenul de plată).

2.  Este un serviciu doar pentru companii mari

Din contră. Principalii beneficiari sunt microîntreprinderile și micile afaceri.

Sunt companii care de obicei obțin greu credite din partea băncilor, așa că se văd nevoite să recurgă      la tot felul de alte soluții de criză sau chiar să-și lichideze afacerile. Instant Factoring și-a propus să le susțină și să le fie un partener de bază, atunci când se ivesc diversele probleme legate de lichidități.

3.  Factoringul este doar pentru afaceri aflate în insolvență sau cu grave probleme financiare

La polul opus, există și cei care cred acest lucru. Majoritatea clienților noștri sunt companii în creștere, care au nevoie de acces rapid la cash în vederea efectuării plăților sau pentru a investi în dezvoltări și noi proiecte. Faptul că accesează servicii de factoring nu înseamnă că au datorii mari. Mai degrabă, vor doar:

  • să-și regleze fluxul de numerar;
  • să găsească o soluție pentru termenele lungi de plată acordate clienților;
  • să-și acopere o plată urgentă.

4.  Mă obligă să-mi vând toate facturile de la un anumit client

Deși în unele cazuri e adevărat, în alte situații depinde de instituție. Instant Factoring cumpără punctual facturi; poți vinde chiar și o factură, o singură dată. Depinde ce nevoi are afacerea ta. Însă nu ești obligat să vinzi un anumit număr sau să-ți iei un angajament pe mai multe luni. Pe de altă parte, poți ceda o întreagă relație comercială cu un client pentru a beneficia de condiții de finanțare mai avantajoase pentru clientul respectiv.

5.  Este prea multă birocrație

Este prea multă birocrație

Dacă îți imaginai că trebuie să scoți bilanțul de pe ultimii 2- 3 ani, contracte, dosare, hârtii fără sens, să știi că la Instant Factoring, de exemplu, e nevoie doar de un aviz de predare a mărfii sau un proces verbal de prestare a serviciilor. Vrem doar să știm că produsele sau serviciile tale au fost livrate. Fără alte bătăi de cap.

6.  Compania de factoring îmi va afecta relația cu clienții pentru că îi va hărțui pentru recuperarea creanțelor

Intervenția companiei de factoring în relația cu clientul tău depinde de serviciul pe care îl alegi:

  • factoringul cu regres – riscul neplății facturii sau insolvabilității clientului este suportat de compania care a solicitat finanțarea (adică de compania ta);
  • factoringul fără regres – în situația în care clientul tău nu plătește factura la timp sau deloc, factorul este cel care se ocupă mai departe de colectarea banilor, fără implicarea ta.

În oricare dintre situații, compania de factoring are grijă ca relația ta cu clientul să nu fie afectată, iar contactul să fie unul minim.

În cazul nostru, la Instant Factoring, luăm contact cu clientul tău doar în două ocazii:

  1. să confirmăm telefonic factura, faptul că o recunoaște și că nu există probleme cu ea;
  2. în cazul în care se obține aprobarea finanțării, pentru a-l informa cu privire la noul cont în care urmează să facă plata, cel al Instant Factoring.

Mai mult, ai chiar și câteva avantaje în relația cu clienții:

  • le poți acorda cu mai multă ușurință termene lungi de plată, care să fie în beneficiul lor;
  • vor avea încrederea că afacerea ta este una stabilă, fără riscuri, care poate primi fără probleme finanțări.

Dacă ai nelămuriri cu privire la serviciile de factoring, te invităm să citești articolul nostru despre cum alegi instituția de factoring potrivită(link către articolul respectiv), care cuprinde mai multe detalii. Sau ne poți contacta la 0786.090.382 sau [email protected] să discutăm direct pe întrebările tale.

Top 7 surse de finanțare pentru business-ul tău

7-surse-de-finantare

Sursele de finanțare sunt deosebit de importante într-un business. Unul dintre cele mai grele obstacole cu care te poți confrunta în afacerea ta este lipsa banilor. Oricât de entuziasmat/ă ai fi la început, resursele financiare se vor termina la un moment dat. Tocmai pentru că abia ai pornit în afaceri sau clienții întârzie cu plata facturilor.

Se pot ivi chiar și probleme cu resursele umane. Angajații tăi pot fi nemulțumiți de remunerația pe care o primesc și pot pleca în orice moment. Devine din ce în ce mai greu să te descurci și încerci să cauți metode prin care îți poți salva afacerea de la eșec.

Top 7 surse de finanțare pentru business-ul tău

Există numeroase căi prin care poți obține finanțare, însă trebuie să le analizezi cu grijă. Cu ajutorul fiecărui tip de sursă financiară, vei putea scăpa rapid de problemele care apar din cauza banilor. Totuși, ai în vedere că nu toate implică aceleași consecințe.

Iată care sunt cele 7 surse de finanțare posibile pentru business-ul tău:

7. Investitori

Există 2 variante la care poți apela:

  • familie și prieteni;
  • business angels.

Familia și prietenii reprezintă primul sprijin la care poți apela când simți că afacerea ta nu mai poate rezista mult timp. Cu siguranță că ei te vor înțelege și te vor ajuta să treci peste perioada dificilă.

Deși sunt fără dobânzi sau comisioane, sumele împrumutate nu au cum să fie unele exorbitante. De asemenea, în cazul în  care nu poți restitui la timp banii, nu vei fi presat de penalități sau cu alte probleme. Însă, este destul de improbabil să poți apela mereu la bunăvoința lor pentru că o vorbă din popor spune că fiecare sac se golește la un moment dat.

Business angels reprezintă un grup de investitori care sunt dispuși să se implice în cât mai multe afaceri. Ei dispun de capitalul și experiența necesare pentru a transforma un domeniu care se prăbușește încet într-o afacere de succes. Cu toate acestea, este destul de greu să-i convingi pe acești oameni (care au văzut numeroase idei de afaceri) că ceea ce ai construit tu este genial.

Dacă totuși ai reușit, te vei bucura de investiții o perioadă îndelungată de timp. De asemenea, vei acumula informații prețioase despre cum funcționează domeniul afacerilor și despre ceea ce poate fi îmbunătățit în cazul tău.

6. Fonduri nerambursabile

Astfel de finanțări provin din surse externe precum Uniunea Europeană, instituții guvernamentale și non-guvernamentale sau diverse asociații. Cel mai mare beneficiu se referă la faptul că nu vei fi nevoit să restitui banii pe care i-ai primit. Astfel, nu vei fi presat de intervale de timp prestabilite sau de comisioane exorbitante.

Totuși, implementarea unor proiecte bazate pe fonduri nerambursabile este influențată de o documentație riguroasă. Va trebui să aștepți foarte mult până când vei primi aprobările necesare. Intervalul poate fi cuprins între 6 și 12 luni. De asemenea, poate dura între 1 și 3 ani până când vei reuși să implementezi ceea ce ți-ai propus.

De asemenea, trebuie să ai câțiva bănuți puși deoparte pentru a reuși să îndeplinești condițiile de co-finanțare. Suma de care trebuie să dispui trebuie să fie între 10-50% din funcție de valoarea fondului nerambursabil.

5. Microfinanțare

Banii proveniți dintr-o asemenea sursă se adresează exclusiv firmelor mici și mijlocii. Proiectele finanțate cu această opțiune au căpătat popularitate în ultimii ani.

La fel ca în cazul fondurilor nerambursabile, trebuie să îndeplinești anumite condiții de eligibilitate. De asemenea, documentația necesară este destul de riguroasă, însă procesul de obținere nu se extinde pe intervale lungi de timp.

Sumele la care poți avea acces nu sunt suficient de mari, însă îți ajung pentru a acoperi câteva cheltuieli. Comisioanele și dobânzile sunt ceva mai ridicate decât cele în situația în care te-ai decis să apelezi la serviciile unei bănci.

4. Investiții de ordin bancar

Investițiile bancare reprezintă una dintre cele mai populare modalități prin care poți obține finanțare pentru afacerea ta. Poate lua diverse forme precum:

  • credite bancare;
  • linii de credit;
  • Scontare;
  • Forfetare, ș.a.

Poți obține numeroase beneficii numai în cazul în care dispui de un plan de afaceri bine stabilit dinainte. În cele mai multe cazuri, un asemenea plan este destul de greu de realizat și, mai apoi, acceptat de banca emitentă. Trebuie să justifici foarte clar cum și de ce vei folosi banii primiți.

Te poți bucura de avantajele primite din partea băncii fie pe termen scurt, fie pe termen lung în funcție de momentul în care se află afacerea ta.

Documentația și actele necesare sunt la fel de riguroase. În plus, procesarea se realizează lent. Așadar, va trebui să aștepți destul de mult până când vei primi aprobarea de finanțare.

De asemenea, se aplică dobânzi aferente fiecărei situații. În cazul în care nu respecți clauzele contractuale stabilite de la bun început, vor fi impuse penalități și amenzi. O astfel de situație va fi gestionată dificil, mai ales dacă ești la început de drum. Poți întâmpina probleme și în ceea ce privește data scadentă de plată a facturilor din partea partenerilor de afaceri. 

3. Obligațiuni și acțiuni

Deși este o sursă foarte eficientă și ușoară de finanțare, criteriile de emitere a obligațiunilor și acțiunilor nu se aplică pentru întreprinderile mici și mijlocii. Doar firmele foarte mari sunt vizate într-un astfel de proces. Momentul în care pot beneficia de asemenea servicii este atunci când doresc să își extindă afacerea.

Adunarea Generală a Acționarilor trebuie să emită o aprobare pentru ceea ce ți-ai propus să faci. Însă, nu vei fi nevoit/ă să aștepți foarte mult timp până când vei putea intra în posesia răspunsului afirmativ.

Vei avea nevoie, de asemenea, să găsești investitori care să fie de acord cu ceea ce ai de gând să faci. Totuși, nu va fi așa de greu, mai ales că probabil deja ți-ai format relații puternice de când activezi pe piață. 

2. Crowdfunding

Denumită și finanțare participativă, este o cale prin care poți obține surse de finanțare pe platforme online special destinate unui astfel de caz.

Vei putea primi ajutor fie din partea unor persoane fizice sau juridice. Va fi implicat, bineînțeles, un schimb reciproc. Tu vei primi bani de care ai nevoie, iar investitorii vor beneficia de anumite părți pe care le veți stabili anterior.

Se pot ivi cazuri în care cerințele de răscumpărare vor fi prea ridicate în comparație cu ceea ce ai tu nevoie. În plus, poți întâlni și persoane care nu au tocmai intenții bune. De aceea, este foarte bine să analizezi riguros istoricul persoanei cu care vei coopera.

Fiind una dintre metodele recent apărute pe piața din România, oamenii nu prea se înghesuie să primească finanțări prin utilizarea unei asemenea metode. Din acest motiv, sumele nu sunt foarte ridicate. O finanțare insuficientă îți poate crea probleme serioase. Cel mai probabil, banii nu o să-ți ajungă pentru acoperirea cheltuielilor și, implicit, vei fi nevoit/ă să apelezi la o altă metodă. În acest mod, îți vei crea alte obligații pe care s-ar putea să nu le poți onora.

1. Factoring

Factoringul face parte din modalitatea de investiții de ordin bancar, însă aduce câteva beneficii substanțiale comparativ cu celelalte metode. Este destinată mai ales celor care nu mai fac față situațiilor dificile apărute inevitabil la începutul unei afaceri.

O poți utiliza în momentul în care diferiți clienți stabilesc un termen foarte îndelungat de plată al facturilor. În această situație, nu vei mai putea să îți desfășori activitatea deoarece nu mai ai fonduri suficiente pentru acoperirea celorlalte cheltuieli generate în companie.

Tot ce trebuie să faci este să-ți creezi un cont pe Instant Factoring și să încarci factura respectivă. Procesul durează doar 3 minute. Vei primi răspunsul de aprobare sau respingere a facturii în maximum 2 ore. Dacă cererea a fost aprobată, banii vor fi livrați în cont în 24 de ore. Nu mai trebuie să îți faci griji că nu vei primi la timp banii și că trebuie să găsești o altă variantă.

În cazul în care întâmpini probleme sau nelămuriri, o echipă special pregătită te va asista în orice moment ai nevoie. Opțiunea este lipsită de detalii ascunse sau penalități care să  însumeze valori mult prea mari. Numărul de facturi pe care îl poți încărca este nelimitat și depinde doar de nevoile tale în acel moment.

Concluzii

În prezent, obținerea unei finanțări din partea unei persoane fizice sau juridice nu mai este chiar atât de dificilă. Sincopele prin care ești nevoit să treci vor fi trecute cu succes. Singura problemă care se poate ivi privește timpul în care te poți bucura de avantajele fiecărei metode. De asemenea, în cazul instituțiilor sau a fondurilor provenite din surse externe, criteriile de eligibilitate sunt destul de greu de atins.

Cum ai putea să-ți dezvolți afacerea dacă ești nevoit/ă să stai pe loc o anumită perioadă de timp? Totodată, trebuie să îți gestionezi foarte bine avansul primit pentru a nu fi supus penalităților sau creșterii dobânzii.

Felul în care alegi să obții și să utilizezi banii trebuie gândit foarte bine. În plus, este necesară conștientizarea tuturor consecințele implicate în procesele de acordare a finanțărilor. Analizează riguros toate metodele și alege-o pe cea care aduce cele mai multe beneficii pentru afacerea ta!

Care sunt prioritățile antreprenorilor în 2022?

prioritati de business 2022

Tehnologia, sustenabilitatea și investirea în resursa umană sunt printre prioritatile antreprenorilor în 2022, acestea având o influență semnificativă în privința obținerii rezultatelor dorite. În ultimii doi ani, mediul economic s-a transformat dramatic pe fondul pandemiei de Covid-19. Astfel companiile trebuie să se adapteze peisajului economic în schimbare pentru a supraviețui și a prospera.

Ceea ce a funcționat pentru ieri, nu este garantat că va merge și pentru mâine. Prin urmare, antreprenorii trebuie să fie la curent cu toate schimbările majore ce au loc în mediul de business pentru a rămâne competitivi pe piață.

Aceștia trebuie să își reseteze maniera de gândire și de abordare a situațiilor, detașându-se de vechile practici și strategii. Având o viziune nouă, vor putea să valorifice mult mai bine oportunitățile din prezent și să depășească orice obstacol sau provocare.

Descoperă în rândurile următoare mai multe informații despre prioritatile pe care trebuie să le aibă în vedere antreprenorii în anul 2022.

Care sunt aspectele ce devin priorități de business în anul 2022?

Investirea timpului și efortului în identificarea unor piețe noi, dezvoltarea unor produse și/ sau servicii inovatoare, recrutarea de talente și folosirea tehnologiei sunt astăzi prioritatile cheie pentru reușita unui afaceri. Însă în anul 2022, business-urile ar trebui să se concentreze mult mai eficient pe 4 direcții de acțiune, mai precis pe:

Optimizarea proceselor

Rolul tehnologiei în contextul actual de business este fundamentală. În ultimii ani, tehnologia a oferit noi abordări în privința gestionării eficiente a afacerilor, reușind performanțe incontestabile în foarte multe arii de activitate, printre care logistică, vânzări, contabilitate, marketing etc. Companiile mici pot concura astăzi cu marile corporații în privința eficienței operaționale prin prisma echipamentelor tehnologice și instrumentelor digitale. 

Anul 2022 aduce noi oportunități în privința optimizării activității unei companii, astfel că antreprenorii admit faptul că automatizarea este soluția sigură pentru îmbunătățirea considerabilă a eficienței operaționale. 

Spre exemplu, un beneficiu important al acestei automatizări este legat de calitatea livrabilelor și satisfacția clienților. Întregul flux de lucru devine mult mai eficient și este minimizat riscul de eroare umană. Cu instrumentele digitale potrivite, antreprenorii pot economisi timp și resurse financiare, afacerile lor devenind mai productive și competitive.

Atragerea și păstrarea oamenilor potriviți și Componenta Mindset

Componenta mindset, mai precis mentalitatea potrivită pentru performanță este una dintre prioritatile de top pe care antreprenorii ar trebui să se concentreze în acest an. Viitorul creionat la începutul acestui an este total diferit, comparativ cu imaginea creată de antreprenori în anul 2019, înainte de izbucnirea pandemiei. Companiile trebuie să investească în această componentă pentru a-și asigura dezvoltarea continuă. Chiar dacă soluțiile digitale au câștigat teren în mediul de business, antreprenorii trebuie să conștientizeze că fără oamenii potriviți, afacerea nu poate evolua.

Pe măsură ce recrutarea talentelor a căpătat o mai mare importanță, firmele au conștientizat importanța manierei în care sunt priviți atât de candidați, cât și de personalul actual. Astfel că, în 2022 companiile ar trebui să aibă în vedere claritatea mesajului în comunicarea brandului de angajator. Atragerea și păstrarea oamenilor potriviți este una dintre prioritatile primordiale pe care trebuie sa mizeze companiile pentru obținerea performanțelor dorite. 

De asemenea, gestionarea resursei umane trebuie să devină mult mai flexibilă și variată. Îmbunătățirea competențelor depinde în mod direct de învățarea pe parcursul vieții. În contextul actual, sistemele moderne ce vizează managementul învățării facilitează acest proces, creând diferite tipuri de conținut pentru a se plia pe necesitățile angajaților în privința instruirii și dezvoltării lor.

Companiile ar trebui să evalueze cu atenție mentalitatea, convingerile și valorile angajaților actuali și viitori.  Acești factori vor avea un impact considerabil asupra reușitei unui business.

Îmbunătățirea experienței clienților – Cultură centrată pe client

Experiența clienților se află în centrul oricărui business de succes. Crearea unei experiențe excelente pentru clienți nu are doar un sens general în mediul de business, ci este cheia pentru a stimula creșterea companiei pe termen lung.

Astfel că în lista priorităților antreprenorilor pentru anul 2022 se află obiective în privința depășirii așteptărilor clienților săi în vederea păstrării acestora pe o perioadă lungă de timp. Acesta este cel mai sigur mod de a crește veniturile unui business.

A construi o cultură centrată pe client nu este o sarcină ușoară și nici nu se poate întâmpla peste noapte. Însă, se poate începe prin includerea unor aspecte cheie în cultura organizațională abordată de antreprenori. Mai precis:

  • Empatizarea întotdeauna cu clientul;
  • Recrutarea talentelor în acord cu profilul companiei sau cultura organizațională;
  • Încurajarea interacțiunilor cu clienții etc.

O experiență excelentă pentru clienți implică atât calitatea produselor/ serviciilor oferite, cât și maniera în care aceștia interacționează cu brandul (online și sau offline). Prin urmare, pentru a genera satisfacția clienților pe termen lung și loialitatea acestora, antreprenorii trebuie să investească în noi strategii de marketing pentru a avea succes. 

Creșterea interesului pentru sustenabilitate

În prezent, sustenabilitatea vizează o abordare organizată asemănătoare digitalizării. Aceasta devine o cheie esențială în obținerea unui avantaj competitiv pe termen lung. 

A deveni mai sustenabil într-o manieră eficientă poate să nu fie ușor la început, dar provocarea merită răsplata. Antreprenorii trebuie să privească problemele ca pe oportunități. 

Astăzi, peste 90% dintre antreprenori declară că sustenabilitatea este vitală pentru succesul companiei lor. Ca direcții de acțiune, aceștia:

  • Dezvoltă strategii de sustenabilitate;
  • Comercializează produse și servicii inovatoare, durabile;
  • Publică rapoarte de sustenabilitate pentru clienți, investitori, publicul larg etc.

În esență, o strategie de sustenabilitate permite unei firme să efectuează investiții pe termen lung. Astfel că numeroși antreprenori vor prioritiza acest aspect, devenind conștienți de avantajele oferite și se vor îndrepta către o economie circulară.

Sustenabilitatea financiară – Una dintre prioritatile majore ale companiilor 

Sustenabilitatea financiară este o prioritate pentru firme și constă în abordarea într-un mod eficient și responsabil a tuturor aspectelor ce sunt legate de activitatea desfășurată. Putem vorbi de performanță financiară doar dacă se apelează la noi soluții pentru administrarea rațională a resurselor companiei. 

În acest sens, unul dintre obiective este menținerea unui cash-flow sănătos. Acest lucru se poate soluționa prin accesarea unor surse de finanțare ce prezintă un nivel înalt de flexibilitate. Una dintre aceste soluții o reprezintă serviciile de factoring

Factoringul este în prezent serviciul financiar ce asigură capitalul necesar pentru o desfășurare sănătoasă și sustenabilă a unei afaceri la început de drum. Numeroși antreprenori abordează această soluție inovatoare prin prisma beneficiilor sale incontestabile legate de:

  • Dezvoltarea proceselor operaționale;
  • Administrarea sigură și de durată a creanțelor/ facturilor;
  • Îmbunătățirea relației cu partenerii firmei;
  • Siguranța și protecție împotriva riscurilor de neplată;
  • Îmbunătățirea indicatorilor financiari.

Sintetizând, dezvoltarea sustenabilă în business a devenit una dintre prioritatile principale pentru antreprenori. Aceștia au conștientizat importanța ei în optimizarea proceselor operaționale și obținerea rezultatelor dorite.

Concluzii

Este important ca antreprenorii să înțeleagă importanța acestor priorități în vederea adoptării unor decizii care să crească substanțial șansele de reușită. Recunoașterea rolului vital pe care îl are tehnologia, sustenabilitatea și investirea în resursa umană este primordială pentru succesul în mediul de business actual.

Care este diferența dintre lichiditate și solvabilitate?

lichiditate

Termeni precum lichiditate și solvabilitate se regăsesc în jargonul economic de afaceri pe care antreprenorii și nu numai îl folosesc în mediul de business. Pentru a supraviețui în lumea business-urilor moderne, este necesară înțelegerea pe deplin a acestor concepte. 

Societatea actuală se află într-o continuă schimbare, mai ales datorită multitudinii de informații cu care oamenii se întâlneste zi de zi. Ținând cont de acest lucru, apare nevoia de adaptare care se concretizează prin preluarea și implementarea unor noi concepte, idei sau informații în mediul economic sau social.

Ce înseamnă lichiditate?

Lichiditate înseamnă capacitatea de transformare a unui activ în bani, în cel mai scurt timp, fără ca valoarea sa să fie diminuată de acest lucru. Ea este un indicator cheie pe piața de capital, urmărit mai ales la evaluarea oricărui tip de investiție.

În funcție de nivelul de lichiditate, activele pot fi împărțite în două categorii:

  1. Active lichide – numerarul, conturi în bănci, acțiuni, obligațiuni, facturi de încasat, alte titluri de valoare;
  2. Active cu un nivel redus de lichiditate – proprietăți imobiliare, terenuri, utilaje și echipamente, mașini, obiecte de artă, bijuterii, ș.a.

Din perspectivă contabilă, lichiditatea se referă la capacitatea unei persoane fizice sau juridice de a-și achita datoriile financiare pe termen scurt cu activele disponibile. Datoriile pe termen scurt sunt obligații financiare pentru care termenul de plată nu trece de 365 de zile:

  1. Salarii cu scadență lunară ținând cont de contractul individual de muncă;
  2. Datorii comerciale;
  3. Datorii financiar bancare;
  4. Datorii bugetare.

Aceste datorii sunt cuprinse într-o evidență amănunțită care conține informații despre totalitatea sumelor datorate și scadențele stabilite. Ținând cont de aceasta, se stabilesc datoriile și nevoia de surse de finanțare aferente achitării lor.

Ce tipuri de lichidități există?

Lichiditatea unei entități economice poate fi caracterizată de 3 tipuri de indicatori:

  1. Lichiditate generală –  posibilitatea de achitare a datoriilor curente din drepturi de creanță și resurse bănești.
  2. Lichiditate curentă – capacitatea de acoperire a datoriilor curente obligatorii cu ajutorul activelor curente care pot fi transformate imediat în lichidități;
  3. Lichiditate imediată – gradul în care datoriile pot fi achitate doar cu ajutorul lichidităților.

Ce este solvabilitatea?

Solvabilitatea presupune abilitatea companiei de a-și desfășura operațiunile și de a-și putea achita datoriile pe termen mediu și lung generate de contracte anterioare, de desfășurarea obiectului de activitate sau de impozite, taxe și contribuții fiscale. 

O întreprindere poate fi solvabilă dacă suma activelor (mijloace fixe, active curente, numerar, etc) este egală/ depășește totalul de pasive (datorii față de furnizori, salariați, etc). Cu toate acestea, agentul economic poate rămâne solvabil chiar și atunci când se află în incapacitate temporară de plată. 

În plus, acest factor reprezintă obiectivul oricărui antreprenor care intenționează să mențină autosusținerea din punct de vedere financiar și să administreze în mod flexibil afacerea. Solvabilitatea poate fi măsurată cu ajutorul indicatorului numit solvabilitate patrimonială, care se calculează ca raport între capitalul social și valoarea totală a elementelor de patrimoniu.

Solvabilitatea are legătură cu lichiditatea în sensul că acest aspect este luat în calcul în momentul în care compania se află în incapacitate de plată cauzată de lipsa disponibilităților bănești. 

Ce diferențe există între cele două concepte?

Din perspectiva semnificației, lichiditatea se referă la capacitatea de plată a datoriilor curente pe baza activelor actuale, în timp ce solvabilitatea presupune abilitatea de a opera pe termen lung un business. Lichiditatea este un concept utilizat pentru disponibilitatea de numerar și echivalente de cash necesară pentru plata datoriilor curente. Solvabilitatea se traduce prin maniera în care o firmă își poate desfășura activitatea pe termen lung.

Astfel, având în vedere tipologia obligațiilor, lichiditatea vizează datoriile pe termen scurt, iar solvabilitatea pe cele pe termen lung.

Înțelegerea lichidității contribuie la evaluarea rapidității cu care activele pot fi transformate în numerar. Pe de altă parte, solvabilitatea ajută la cunoașterea posibilității unei firme de a-și continua obiectul de activitate an după an. 

În cadrul lichidității, vorbim despre riscuri financiare relativ scăzute, însă în situația solvabilității, acestea ajung la un nivel destul de ridicat.

În ceea ce privește influența dintre solvabilitate și lichiditate, există două situații:

  1. Dacă gradul de solvabilitate este ridicat, lichiditatea poate fi asigurată într-un interval scurt de timp;
  2. Dacă nivelul de lichiditate este ridicat, solvabilitatea nu va fi obținută rapid.

Ce legătură au solvabilitatea și lichiditatea cu fluxul de numerar?

Înțelegerea lichidității și solvabilității joacă un rol vital pentru orice agent economic, mai ales în situația crizelor financiare manifestate printr-o lipsă accentuată de resurse financiare. 

Cash flow-ul este un indicator al unei situații financiare sănătoase a companiei. Imposibilitatea de plată apărută din cauza lipsei resurselor bănești este o realitate cu care foarte multe firme se confruntă. Riscurile legate de lipsa lichidităților pot fi anticipate cu ajutorul unui plan clar de flux de numerar. Ținând cont că rolul lichidităților este de a asigura continuitatea unui business rentabil (aflat sub influența lichidității și solvabilității), cash-flow-ul devine esențial în evaluarea situației financiare.

Pentru a-și păstra caracterul solvabil, o companie trebuie să asigure un echilibru între încasările de creanțe și plățile datoriilor exigibile, creând premisa unui flux numerar sănătos. Totuși, există multe companiile nu reușesc să încaseze la timp facturile emise pentru vânzarea produselor și prestarea de servicii. Pe termen lung, acest lucru conduce agentul economic către incapacitate de plată a datoriilor. Din acest motiv, este nevoit să apeleze la surse de finanțare. O soluție în acest sens este apelarea la factoring, care permite vânzarea de facturi scadente la 30, 60, 90 și chiar mai multe zile către un factor pentru a beneficia de lichidități necesare în vederea acoperirii diverselor cheltuieli.

Concluzii

Lichiditatea și solvabilitatea sunt termeni de business importanți, care diferă din perspectiva naturii și scopului. Înțelegând aceste concepte, vei deveni prudent în afacerea ta astfel încât să iei deciziile corespunzătoare pentru asigurarea performanței.

Care sunt beneficiile factoringului pentru industria ta

Îți recomandăm ca înainte să accesezi servicii financiare  de tip factoring să începi cu o analiză financiară a afacerii tale și să pui în balanță:

  • costurile presupuse de factoring – adică acel comision fix calculat în funcție de valoarea facturii;
  • durata rămasă până la scadență;
  • costurile implicate de așteptarea plății, cu tot cu oportunitățile pe care le-ai putea pierde.

Așa îți vei da seama dacă merită sau nu să apelezi la factoring.

Care sunt principalele beneficii ale factoringului?

Cel mai evident avantaj este accesul rapid la numerar.

Pe instantfactoring.com  poți crea un cont nou și înregistra  cererea de finanțare online în doar câteva minute. In maximum doua ore anliștii noștri financiari vor analiza și aproba cererea ta  iar in maximum 24 ore poți retrage banii. Diferența dintre 24 de ore și 30, 60, sau chiar 90 de zile poate avea un impact imens în afacerea ta. Atunci când plățile te presează, ai nevoie de bani instant, nu în câteva luni.

Gândește-te câte oportunități se pot ivi în timp ce tu aștepți plata de la clienți. Cum obții fonduri pentru a-ți onora noile comenzi? Cu acces la cash, vei putea prelua noi comenzi și încheia noi contracte mult mai liniștit.

Economisești timp. Este mult mai rapid să accesezi servicii de factoring online decât să mergi la bancă și să fii nevoit să obții tot felul de balanțe, contracte și alte documente. Câteva click-uri și banii sunt în contul tău. Fără alte drumuri și hârtii inutile. Iar tu te poți ocupa în continuare de lucrurile care contează cu adevarat în afacerea ta.

Multă lume nu se gândește la asta, dar factoringul poate îmbunătăți relațiile cu furnizorii și clienții. Furnizorii vor fi mulțumiți că le-ai plătit facturile la timp, motiv pentru care vei putea obține mai ușor discounturi sau alte avantaje. Clienții se vor bucura că nu mai sunt presați să plătească cât mai repede. Ei vor avea siguranța că ești o afacere serioasă, care prezintă încredere și poate obține finanțări fără probleme.

Îți protejează afacerea pe timp de criză. Gândește-te câte afaceri s-au închis pe timp de criză pentru că nu au avut acces la cash și n-au reușit să plătească salariile angajaților, furnizorii, taxele și toate celelalte cheltuieli. Având siguranța unui cash flow stabil poți negocia termene mai avantajoase pentru clienți ținându-i aproape. Poți sta liniștit deoarece ai acces la cash pentru orice situație neprevăzută. Astfel, afacerea va rezista până când situația revine la normal.

Ce industrii obțin cele mai mari beneficii folosind serviciile de factoring?

Industria transporturilor este una dintre industriile în care durata medie de încasare a creanțelor (DSO) este în general mare, de 85 de zile în 2018 (conform unui studiu KeysFin). În această situație, e foarte important ca transportatorii să aibă acces la cash pentru a-și putea continua activitatea și așa redusă în condițiile crizei, respectiv pentru a:

  • plăti furnizorii;
  • Plăti salariile pentru șoferi și ceilalți angajați;
  • achita taxele, creditele sau leasing-urile la timp.

Solicitările au fost în creștere anul acesta pentru constructori, iar costul materialelor și al resurselor necesare în demararea de noi proiecte sunt de obicei mari. Serviciile de factoring pot ajuta companiile din construcții să-și asigure un flux constant de numerar pe care să se bazeze în preluarea de noi comenzi. Serviciile de factoring ajută la:

  • preluarea de noi comenzi și câștigarea de pe urma solicitărilor în creștere;
  • acoperirea costului ridicat al materialelor și al resurselor necesare;
  • plata salariilor angajaților.

Problema în industriile de producție, retail și distribuție este că se formează de obicei un decalaj între plata la furnizor și plata efectuată de client (lucru care poate ține afacerea pe loc). Dacă îți desfășori afacerea în una dintre aceste industrii, serviciile de factoring te pot ajuta:

  • să susținii termene mai lungi de plată, de până la 90 de zile;
  • să acoperi decalajul dintre plata furnizorului și plata primită de la client;
  • să achiziționezi stocuri și materii prime pentru noi comenzi. Serviciile se bazează în principal pe forța de muncă, așa că problema principală este plata salariilor. Companiile care prestează servicii pot folosi cash-ul primit prin factoring:
  • să plătești salariile angajaților, utilitățile și celelalte cheltuieli operaționale;
  • să castigi clienți și comenzi noi;

Dacă te confrunți cu oricare dintre situațiile de mai sus sau pur și simplu simți că factoringul te-ar putea ajuta, contactează-ne la 0786.090.382 sau pe e-mail la adresa [email protected] și hai să găsim soluții potrivite pentru afacerea ta.

Cum înregistrezi factoringul în contabilitate?

Mediul de afaceri este supus mereu unor schimbări care adesea creează incertitudini, determinând companiile să își adapteze strategiile sau să facă compromisuri pentru a-și asigura eficiența în procesele operaționale. În contextul actual, principala dificultate cu care firmele s-au confruntat a fost legată de imposibilitatea de a achita cheltuielile curente din cauza lipsei de fonduri financiare.

Cea mai rapidă soluție recomandată în această situație vizează finanțarea prin factoring. Acesta are menirea să ofere companiilor capacitatea de a încasa bani pentru facturile emise către clienți, indiferent de scadență.

Cu toate acestea, multe dintre firme nu apelează la serviciul de factoring din cauză că nu cunosc prea multe detalii despre această operațiune. Una dintre principalele preocupări ale antreprenorilor în ceea ce privește factoringul se referă la modul în care ar putea să înregistreze operațiunea în contabilitate. 

Descoperă în rândurile de mai jos ce trebuie să știi despre contractul de factoring, monografia contabilă a factoring-ului și de ce merită să apelezi la factoring pentru afacerea ta.

Ce este contractul de factoring?

Contractul de factoring este acel contract întocmit între cedent (aderent) și factor (bancă sau ifn), prin care aderentul cesionează celeilalte părți creanțele obținute din activitățile comerciale realizate cu debitorii. În urma cesiunii vizate de contract, factorul are obligația de a finanța facturile cedate imediat sau la o dată stabilită ulterior.

Ce caracteristici are contractul de factoring?

Contractul de factoring prezintă următoarele caracteristici juridice:

  • Se întocmește cu titlu oneros, adică orice operațiune de factoring se efectuează în schimbul plății unui comision către factor;
  • Presupune executare succesivă, întrucât raporturile se desfășoară în timp. Aderentul transferă facturile acceptate de debitor, pe măsură ce apar ca urmare a relațiilor comerciale, iar factorul este responsabil de achitarea contravalorii cuvenite;
  • Este sinalagmatic, întrucât ambele părți urmăresc să obțină un beneficiu;
  • Este comutativ, adică părțile își cunosc drepturile și obligațiile din momentul întocmirii contractului. Cu toate acestea, poate fi și aleatoriu în situația factoringului fără regres, când factorul preia riscul insolvabilității debitorului;
  • Este un contract de adeziune, în sensul că factorul are obligația de a finanța aderentul cu sumele corespunzătoare valorii creanțelor cesionate.

Ce operațiuni vizează contractul de factorizare a facturilor?

Contractul de factoring presupune următoarele tipuri de operațiuni:

  • Firma aderentă emite factura și livrează bunurile sau prestează serviciile ținând cont de contractul comercial încheiat cu debitorul;
  • Aderentul își creează un cont pe platforma Instant Factoring, pentru a crea cererea de factoring și pentru a vinde creanțele;
  • Documentele vor trece printr-un proces de verificare, iar în maxim 2 ore aderentul va primi un răspuns;
  • Aderentul va informa clientul (în cazul în care contractul specifică acest lucru) despre cedarea creanțelor către factor;
  • Factorul va efectua plata contravalorii facturilor în cel mult 24 de ore de la acceptare;
  • Debitorul va plăti contravaloarea totală a creanțelor către factor, la scadență.

Cum se înregistrează acest serviciu în contabilitate?

Din punct de vedere contabil, factoringul poate fi înregistrat în mai multe moduri, ținând cont de particularitățile contractului și de tipul de documente care se întocmesc. Cu toate acestea, cea mai frecventă variantă de monografie contabilă presupune următoarele înregistrări:

  • Livrarea mărfurilor

 

4111 (clienți)  =       %

                                 707 (venituri din vânzarea mărfurilor)

                                4427 (TVA colectată)

 

  • Înregistrarea cedării creanțelor către firma de factoring

 

461 (debitori diverși) = 4111 (clienți)

 

  • Încasarea contravalorii creanțelor cedate

 

5121 (conturi la bănci) = 461 (debitori diverși)

 

  • Plata comisionului 

 

627 (cheltuieli cu servicii bancare și asimilate) = 5121 (conturi la bănci)

 

Ce obligații și drepturi vizează contractul de factoring?

Contractul de factoring implică o serie de drepturi și obligații atât pentru aderent, cât și pentru factor. În acest sens, aderentul:

  • Se obligă să transfere factorului facturile și alte documente care justifică creanțele, ținând cont de specificațiile contractului;
  • Are obligația de a garanta disponibilitatea creanței la data cesiunii;
  • Se obligă să execute obligațiile vizate de contractul comercial față de debitorul cedat;
  • Are responsabilitatea de a pune factorului la dispoziție toate detaliile necesare încasării creanțelor.
  • Are obligația de a achita comisionul către factor pentru serviciile de factoring prestate;
  • Are dreptul de a obține contravaloarea facturilor cedate și acceptate de factor, în maxim 24 de ore de la acceptare.

Pe de altă parte, factorul:

  • Trebuie să achite contravaloarea creanțelor primite, conform contractului;
  • Va suporta riscul insolvabilității debitorului cesionat, dacă tipul de factoring ales presupune acest lucru;
  • Va crea un cont curent pentru aderent în vederea efectuării plății facturilor cesionate;
  • Are dreptul de a obține de la aderent comisionul cuvenit serviciilor prestate .

De ce merită să apelezi la serviciul de factoring al unei instituții financiare nebancare?

Spre deosebire de bănci, serviciul de factoring oferit de IFN-uri prezintă mai multe beneficii. Printre acestea enumerăm:

  • Accesul instant la finanțare – de exemplu, Instant Factoring pune la dispoziție o platformă online, menită să accelereze procesul de acceptare a cererilor de finanțare (maxim 2 ore) și de acordare a sumelor cuvenite (cel mult 24 de ore); 
  • Posibilitatea de a vinde un număr nelimitat de facturi;
  • Lipsa birocrației inutile;
  • Opțiune de finanțare potrivită și pentru afacerile mici sau business-urile aflate la început de drum, lipsite de istoric de credit;
  • Asigurarea unui cash-flow sănătos, fără acumularea de datorii – din moment ce factoringul nu este un împrumut, bilanțul contabil nu va fi împovărat de alte datorii;
  • Libertatea de gestionare a numerarului obținut din factoring – banii obținuți din factorizarea facturilor pot fi investiți sau utilizați pentru nevoile business-ului tău. Serviciul de factoring nu solicită achiziția de echipamente sau alte active cum se întâmplă în situația altor surse de finanțare;
  • Lipsa stresului – având posibilitatea de a obține bani din facturile emise către clienți, indiferent că aceștia plătesc sau nu la scadență, compania ta va putea să își achite la timp cheltuielile curente prevenind astfel blocajele financiare. De asemenea, antreprenorii își pot direcționa atenția către eficientizarea proceselor operaționale pentru a obține performanța în afaceri;
  • Servicii complementare, precum verificarea bonității clienților, administrarea creanțelor (evidență creanțe, control eficient al încasărilor) sau servicii de consultanță;
  • Lipsa costurilor ascunse – la Instant Factoring, toate cheltuielile sunt incluse în comisionul de finanțare, care cuprinde costul de analiză, costurile de colectare a creanțelor, dobânda, costurile de administrare etc;
  • Serviciul de factoring se adresează companiilor din diverse domenii (construcții, transporturi, producători locali, retail etc).